„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
23 Noi, 2024
Micul catehism: Semnificaţii ale imnului „Lumină lină“
Vohodul mic, procesiune din rânduiala Vecerniei, aminteşte credincioşilor de anumite momente importante din viaţa Domnului Hristos. Această semnificaţie este completată prin cântarea care urmează. Imnul „Lumină lină“ este adresat Mântuitorului („vrednic eşti în toată vremea a fi lăudat de glasuri cuvioase“), Care este numit „Lumină lină“ deoarece prin Întruparea Sa a apărut ca o lumină aducătoare de bucurie, de linişte şi de împlinire a aşteptărilor neamului omenesc. Este unul dintre cele mai vechi imne de inspiraţie creştină utilizate în cultul Bisericii. Potrivit unor istorici, imnul provine chiar din secolele II sau III. Întrebuinţarea lui în cult, ca imn specific al rugăciunii de seară, este menţionată în mod special în secolul al IV-lea, de către Sfântul Vasile cel Mare, care citează un fragment din el, numindu-l „cântare veche“, cunoscută încă de pe atunci ca fiind a Sfântului Antinoghen, episcop originar din Sevastia Capadociei, martirizat în timpul lui Diocleţian (303 sau 311) şi prăznuit în data de 16 iulie.
După cuprins, imnul „Lumină lină...“ are un caracter hristologic şi trinitar. El este adresat lui Hristos, Care este „lumină cea lină (aducătoare de bucurie) a slavei Tatălui ceresc“. De asemenea, imnul conţine învăţătura ortodoxă despre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Se precizează distincţia celor trei Persoane ale Sfintei Treimi, precum şi unitatea lor în Dumnezeire („lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu...“). Astfel, conţinutul imnului ne îndreptăţeşte să presupunem că a fost alcătuit în timpul stabilirii dogmelor despre Domnul Hristos şi despre Sfânta Treime, adică în secolele III şi IV. Cuvintele „văzând lumina cea de seară“ ne indică faptul că imnul era cântat când apărea luceafărul de seară, iar în biserici se aprindea sfeşnicul pentru a avea lumina necesară continuării rugăciunilor. Lumina pe care o iradia sfeşnicul era un simbol al lui Hristos, Lumina lumii: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii“.
