„Zis-a Domnul: Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați; dați și vi se va da; turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată,
05 Noi, 2024
Micul catehism: Sfinţii, cinstiţi şi pe pământ, şi în ceruri
În Sfânta Scriptură se întâlnesc şi texte din care ar rezulta că sfinţii sau îngerii au respins cinstirea adusă lor. Drept exemplu se poate da reacţia Sf. Ap. Petru la modul în care sutaşul Corneliu îşi arată cinstirea: „când a fost să intre Petru, Corneliu, întâmpinându-l, i s-a închinat, căzând la picioarele lui. Iar Petru l-a ridicat, zicându-i: Scoală-te! Şi eu sunt om“. Atitudinea Sf. Ap. Petru arată smerenia sa, dar şi dorinţa de a-l păzi pe Corneliu de păcatul idolatriei, care se întâlnea la păgâni. Elocvent este şi cazul oamenilor din Listra, care, impresionaţi de minunea vindecării ologului din naştere, săvârşită de Sf. Ap. Pavel, au considerat că „zeii, asemănându-se oamenilor, s-au coborât“ printre ei. De aceea, se pregăteau să jertfească tauri, asemenea idolilor. Apostolii Pavel şi Barnaba i-au oprit şi le-au zis: „Bărbaţilor, de ce faceţi acestea? Doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi, binevestind să vă întoarceţi de la aceste deşertăciuni către Dumnezeu cel viu“.
Cu toate acestea, Sf. Scriptură ne oferă suficiente mărturii din care rezultă că sfinţii şi îngerii au primit cinstirea adusă lor, fiind convinşi că atitudinea celor care îi cinsteau era o formă de a-şi arăta recunoştinţa pentru darul sau puterea divină care lucra prin ei. Proorocul Elisei a primit cinstirea din partea mamei copilului înviat de el sau de la ucenicii profeţilor. Temnicierul din Filipi, „tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila“. Proorocul Elisei a fost cinstit pentru minunile săvârşite: „Fiii proorocilor cei din Ierihon, văzându-l de departe, au zis: Duhul lui Ilie s-a odihnit peste Elisei! Şi au ieşit înaintea lui şi i s-au plecat până la pământ“ (IV Regi 2, 15). Sfinţii, prin rugăciunile adresate lui Dumnezeu, le sunt de folos credincioşilor, iar aceştia din urmă le datorează respect şi preţuire, ca unora care sunt aleşi şi iubiţi ai lui Dumnezeu, aşa cum au fost cinstiţi şi în viaţa de pe pământ. Ceea ce îi caracterizează în mod special pe sfinţi este dragostea de Dumnezeu şi de oameni. Dragostea de oameni şi preocuparea sfinţilor de a apropia pe cât mai mulţi de Dumnezeu nu încetează nici după mutarea lor la Domnul. Fiind mai aproape de Hristos, dragostea lor faţă de creştini se intensifică.
