Micul catehism: Slujba pentru sfinţirea apei (Agheazma)

În Biserica Ortodoxă se oficiază o serie de slujbe, numite ierurgii, care conţin rugăciuni de binecuvântare şi sfinţire a omului în diferite momente şi împrejurări ale vieţii, precum şi binecuvântarea şi sfinţirea naturii înconjurătoare, a diferitelor obiecte sau lucruri de folos omului.

Rugăciunile pentru binecuvântarea şi sfinţirea apei (agheazma), a untdelemnului şi a fructelor găsim în cele mai vechi rânduieli bisericeşti, cuprinse în Aşezămintele Sfinţilor Apostoli din secolele III-IV, precum şi în cele mai vechi cărţi de slujbă, ca Molitfelnicul Episcopului Serapion de Thmuis din Egipt (secolul al lV-lea).

Unele ierurgii sunt pentru sfinţirea lucrurilor, iar altele pentru sfinţirea persoanelor. Cea mai des săvârşită ierurgie este sfinţirea apei (Agheazma), apa fiind lucrul cel mai de trebuinţă şi mai des folosit în viaţa de toate zilele.

Cea mai veche mărturie despre sfinţirea apei o găsim în secolul al II-lea la scriitorul creştin Tertulian, care, în tratatul despre Botez, a notat că „toate apele... primesc prin invocarea lui Dumnezeu însuşirea de a fi materie tainei... Sfântul Duh vine din înălţimea cerului şi se poartă deasupra apelor sfinţindu-le, şi astfel sfinţite apele se pătrund de putere sfinţitoare“. Tertulian face referire la sfinţirea apei pentru botez, dar în cartea a VIII-a a Constituţiilor Apostolice găsim cea mai veche mărturie despre sfinţirea apei, deosebit de cea care se face în cadrul Tainei Sf. Botez. În acest loc se precizează ca sfinţirea apei să se facă odată cu sfinţirea untdelemnului (uleiului) pentru bolnavi. Agheazma se dădea de băut, iar cu untdelemn se ungea trupul celui bolnav. În rugăciunea de sfinţire se cerea de la Dumnezeu ca „să sfinţească elementele acestea prin Hristos şi să le dea putere, să le redea sănătatea, să îndepărteze boala, să fugă demonii şi să se strice tot sfatul rău“.

Cuvântul „agheazmă“ înseamnă sfinţire şi denumeşte atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.