„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
23 Noi, 2024
Micul catehism: Treptele păcatului (I)
În teologia Părinţilor duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe sunt prezentate douăsprezece trepte ale păcatului. Prima treaptă a păcatului este atunci când fapta bună nu este făcută cu scop bun şi spre slava lui Dumnezeu. Sf. Ap. Pavel ne învaţă „să facem toate spre slava lui Dumnezeu“. Despre fapta bună se spune că are trup şi suflet: trupul faptei bune este lucrarea ei (fie că postim, priveghem, facem milostenie sau altceva), iar sufletul faptei bune este scopul cu care se face. Dacă scopul este bun, atunci fapta bună este plăcută lui Dumnezeu, pentru că este spre slava Lui şi nu a noastră. Dacă scopul este rău, atunci şi fapta este rea şi îşi pierde plata de la Dumnezeu. În acest sens, Sf. Maxim Mărturisitorul ne învaţă: „Când auzi Scriptura zicând: «Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele sale» (Romani 2, 6), să ştii că Dumnezeu nu va răsplăti cu bine cele făcute cu scop rău, căci judecata lui Dumnezeu nu priveşte la cele făcute, ci la scopul celor făcute“.
A doua treapta spre păcat este realizarea faptei bune pe jumătate, incompletă. Este cazul celor care se roagă la Dumnezeu, dar nu sunt atenţi la rugăciune. Se roagă cu buzele, iar mintea şi atenţia sunt în altă parte. Aceştia sunt în categoria celor despre care a vorbit Proorocul Isaia când a zis: „Aproape eşti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor“. Pe această treaptă se mai află şi milostenia celor care nu oferă din muncă cinstită, ci din răpire sau furt, sau postul numai de mâncare şi băutură, fără postul faptelor. Sf. Ioan Gură de Aur arată clar valoarea postului faptelor: „Nu numai gura ta trebuie să postească, ci şi ochii şi urechile, picioarele şi mâinile şi toate membrele trupului tău. Mâinele tale să postească rămânând curate de averea cea nedreaptă şi de lăcomia câştigului. Ochii trebuie să postească neuitându-se cu poftă şi cu aprindere. Privirea este mâncarea ochilor. Dacă privirea este neiertată, păcătoasă, vatămă postul, ducând sufletul la pierdere. Ar fi cea mai mare nebunie a opri gurii chiar mâncarea cea învoită, iar ochiului, dimpotrivă, a-i îngădui privirea cea păcătoasă. Tu te înfrânezi de carne. Bine! Dar nu-ţi lăsa nici ochii a căuta la pofta cărnii. Încă şi urechile tale trebuie să postească. Dar postul urechii stă în a nu asculta clevetirile şi vorbele rele asupra cuiva“.
