Poezii creştine

Prohodire

de Zorica Laţcu

Vă-ntreb pe cine plângeţi,

copile din Sion,

Şi pentru cine-aduceţi în

vasul vechi arome,

De jalea cui veşmântul şi l-a

cernit Salome

Şi plânsul pentru cine

răsună în Chedron?

Când miezul alb al zilei în

umbre s-a-nvelit

Şi-n templul sfânt cu zgomot

s-a rupt catapeteasma

Sub Cruce, prohodirea de

ce-şi varsă mireasma

Din ochii arşi de lacrimi,

din trupul istovit?

De ce să-i strângeţi braţul

cu patimă la sân?

Şi giulgiul nou, copile, de

ce-l roşiţi în jale?

Şi vă răniţi genunchii în

pietrele din cale

Şi pentru cine-aprindeţi

făclii de dor păgân?

Priviţi spre cer, surioare.

Cu trupul preacurat.

Mai alb ca pâinea jertfei

din sfintele altare,

Mai alb decât potirul cu

binecuvântare,

El stă în tronul slavei, de

slavă-nconjurat.

Din palma Lui nu curge

şiroi de sânge greu,

Ci vinul bucuriei din veşnic

sfânta cină.

Din coasta Lui ţâşneşte

izvorul de lumină,

Menit pe veci să facă din

om un Dumnezeu.

Nu-L ungeţi cu miresme pe

Cel de-a pururi viu

Şi nu-L culcaţi, fecioare, în

giulgiu, sub piatra rece,

Căci iadul plin de flăcări

nu va putea să sece

Izvorul de viaţă ce curge

prin pustiu.

Vă-ntreb pe cine plângeţi,

copile din Sion,

Şi pentru cine-aduceţi în

vasul vechi arome,

De jalea cui veşmântul şi l-a

cernit Salome,

Şi plânsul pentru cine

răsună în Chedron?

Gătiţi-vă mai bine cu sfinte

bucurii

În alb veşmânt de raze şi-n

flori de fericire,

Gătiţi-vă cu crinii ce-au

dat Buna-Vestire

Şi-n aur de iubire topiţi

podoabe vii.

Pe harfe de lumină cântaţi

cu vers de foc,

În glas de alăute şi-n sunet

de chimvale.

Din suflete, făclie

aprindeţi-i în cale,

Că-n veci lumina lumii

scăpă de sub obroc.

În imn de biruinţă, copile

din Sion,

Gătiţi pentru-nviere în

vasul vechi arome,

Veşmânt de sărbătoare

să-mbrace azi Salome

Şi stih de bucurie răsune

în Chedron.