„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de
Poezii creştine
În noaptea de sus
de Lucian Blaga În noaptea de sus arhanghelii îşi aprind aripile şi ard prefăcîndu-se în cenuşă la picioarele tale - hoi, lerui, Doamne. Marile paseri ale spiritului cad grămezi de scrum şi se sting. Numai noi n-avem inima să ne dăm focului; învîrtiţi de îndoială, ţinuţi de pămînt, ne trecem prin veac. Nu sîntem nimic: doar purtători de cîntec sub glia neagră a tăriilor - Altoiţi în ţărînă ne mai ridicăm cîteodată ochii spre zăvoaiele raiului. Apoi ne-aplecăm capetele în şi mai mare tristeţe: în zadar căprioarele beau apă din mîinile noastre, în zadar cîinii ni se închină, sîntem fără scăpare: singuri - în amiaza nopţii. Prieteni, cari staţi lîngă mine, încălziţi-vă lutul cu vin, desfaceţi-vă privirile peste lucruri. Noi sîntem numai purtători de cîntec pe la porţi închise, dar fiicele noastre vor naşte pe Dumnezeu aici unde astăzi singurătatea ne omoară.



.jpg)


