Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Răspunsuri duhovniceşti: Care sunt cele mai grele patimi şi cum se pot birui?

Răspunsuri duhovniceşti: Care sunt cele mai grele patimi şi cum se pot birui?

Data: 26 Noiembrie 2008

Aş îndrăzni să spun că pentru mulţi veniţi la mănăstire cea mai grea ispită este nestatornicia. Aceşti diavoli cotropitori doresc să te smulgă de pe poziţie. În planul de luptă duhovnicească, cel dintâi lucru este să-ţi determini precis poziţia. Şi tu, venit în viaţa monahală, eşti pe cea mai înaltă culme, în cel mai de vârf cuvânt al Sfintei Scripturi, în acel: „Vrei să fii desăvârşit?“. Aşa o numeşte Sfântul Vasile cel Mare. Această dorinţă şi încadrare monahală este cea mai nesuferită de diavolii din toată creştinătatea. La mănăstire se vine cu un dor mare, cum se spune, ca o nebunie pentru Hristos, de a se răstigni pentru El, de a suferi ocara, lovirea, prigonirea şi înfrângerea marelui duşman, orgoliul, şi se păzeşte şi se încearcă sincer spre marea nădăjduitoare a mântuirii, smerita smerenie. Atunci vei simţi adevărata libertate, dorind să iubeşti cu adevărat pe toţi. Adică să primeşti umilinţa, spinii coroanei lui Hristos, cuiele, suliţa şi moartea pentru El. Aşa îţi vei uşura patimile grozave şi vei fi cândva şi undeva un mic „mântuitor“, lucrând atât la mântuirea ta, cât şi la a altora. Diavolii nestatorniciei nu vor putea birui pe unii ca aceştia, care, ispitiţi, mai mult se vor încununa.

O altă patimă foarte primejdioasă, care se strecoară atât de uşor şi pare a se motiva mereu şi îşi face loc imediat între toţi, este vorbirea de rău. Sunt convins că cei mai mulţi care îşi pierd sufletele şi le pierd pentru această neînfrânare împătimită a limbii. Nu ştii să vindeci, dar ştii să deschizi, ca orice ucigaş, rana! Suprema poruncă - iubirea - este propovăduită, întărită şi trăită de Mântuitorul, ca o arvună a luminii şi frumuseţii împărăţiei cerurilor. Că iubire şi milă este întreg Creştinismul!

Dar această nemuritoare iubire este urmărită de răutatea - mică sau mare - a vorbirii de rău, viermele neadormit care îţi roade tainic inima şi zilele mântuirii tale. Acest vierme al urii ucide-l, iubite frate călugăr sau creştine, şi iubeşte tare pe Hristos, Care te aşteaptă în inima fratelui tău, pe care îl săgetezi mereu.

Patima vorbirii de rău destramă unitatea mănăstirească şi societatea creştină şi se face vinovat de moarte cel ce atacă ce a întemeiat Hristos pe cea mai trainică temelie - Iubirea şi Credinţa. „Un bărbat sfânt, spune în Patericul vechi, a văzut pe oarecine păcătuind şi, lăcrimând cu amar, a zis: «Acesta a greşit astăzi, iar eu voi greşi mâine, negreşit. Apoi, acesta se va pocăi cu adevărat, iar eu nu mă voi pocăi niciodată!»“. Deşi l-a văzut chiar păcătuind, s-a osândit pe sine, iar pe acela l-a văzut îndreptat.

De aceea zic că gândirea, şoptirea şi vorbirea de rău sunt patimi care aduc mari neajunsuri întregii obşti creştineşti. Toate patimile sunt primejdioase şi de toate trebuie scăpat, pentru că, oricare dintre ele ar fi, ne poate pierde sufletul. Timpul este scurt şi viaţa este una şi se duce repede. Deci, să nu ne mai îngrijim de altceva decât de „plâns peste plâns şi smerenie peste smerenie, ca să îmblânzim pe Iisus Hristos, Stăpânul nostru“.

Cu toată străjuirea, păzeşte-ţi inima mai mult ca orice, că dintru aceasta ţâşneşte viaţa (Pilde 4, 23). (arhim. Arsenie PAPACIOC, Convorbiri duhovniceşti, vol. 2)