„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Răspunsuri duhovniceşti: „Ceea ce fac pentru tine urmaşii nu se compară cu ce-ţi dai cu propriile mâini“
În timpul atacurilor puternice ale gândurilor de mânie şi de poftă trupească, ce este de folos să săvârşim?
Este foarte folositor să săvârşim Rugăciunea lui Iisus cu voce tare în timpul atacului puternic al gândurilor de poftă trupească şi mânie, când din cauza acţiunii lor se înfierbântă sângele, iar pacea şi liniştea pleacă din inima noastră.
Cum putem dobândi bunăvoinţa tuturor?
Dacă voieşti să dobândeşti bunăvoinţa tuturor, fă întotdeauna cu plăcere orice serviciu.
Cum este înţelept să ne cerem iertare?
Să ceri iertare cumpănindu-ţi greşeala; dacă vezi că greşeala ta este mare, să faci plecăciune, iar dacă nu, să ceri ierare cu gura, cu sentimentul căinţei sincere, şi nu din constrângere.
Cum să ne purtăm când suntem efectiv prost dispuşi?
Stările sufleteşti întunecate este bine să nu le arătăm celorlalţi, pe cât posibil.
Care dintre jertfele celui muribund este mai plăcută lui Dumnezeu?
Unii dau diferite dispoziţii spre a fi respectate după moartea lor, alţii lasă testamente, însă asemenea jertfe nu se pot compara nici pe departe cu cele pe care le pot face cu propriile mâini.
Observ că în timpul faptelor bune întâmpin ispite, ce să cred?
În timpul oricărei fapte plăcute lui Dumnezeu, există, din cauza lucrării vrăjmaşului, ispite; şi cu cât este mai mântuitoare fapta respectivă, cu atât mai puternic se năpusteşte vrăjmaşul asupra omului, ca să nimicească fapta lui cea bună. (O mie de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească)