„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Răspunsuri duhovniceşti: Citind în fiecare zi Laudele, ne aşezăm în rând cu sfinţii şi cu îngerii
Răspunsuri oferite de arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.
Preacuvioase părinte, care sunt cele Şapte Laude şi cum se săvârşesc? Laudele sunt slujbele bisericeşti zilnice ale Bisericii Ortodoxe. Ele sunt şapte la număr, urmând cursul liturgic al zilei: Ceasul al nouălea, Vecernia, Pavecerniţa, Miezonoptica, Utrenia cu Ceasul întâi, Ceasul al treilea, Ceasul al şaselea. Sfânta Liturghie nu face parte dintre Laude. Numărul Laudelor respectă o veche şi îndelungată tradiţie în Biserica noastră, având originea în Vechiul Testament. Sfântul Împărat şi Prooroc David spune: "De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale" (Ps. 118, 164), şi iarăşi: "Seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi, voi vesti şi va auzi glasul meu" (Ps. 54, 19). Numărul şapte simboliza desăvârşirea, permanenţa. De aceea, încă din perioada apostolică s-au rânduit aceste slujbe zilnice, pentru ca prin ele oamenii să se asemene îngerilor, care laudă neîncetat pe Dumnezeu. Care dintre acestea pot fi "săvârşite" de credincios în cadrul rugăciunii particulare? În timpul nostru, ele se săvârşesc zilnic şi complet doar în mănăstiri şi în catedrale. Un creştin nu poate să fie prezent totdeauna în biserică, fie pentru că obligaţiile familiale sau de serviciu nu îi permit, fie din lipsa unei biserici unde Laudele să se săvârşească zi de zi. În această situaţie, pentru folosul sufletesc, atunci când creştinul ortodox nu poate participa la slujbele ce se săvârşesc în biserică cu preot, el poate să le citească singur, din Ceaslov sau din cărţile de rugăciuni mai bogate, cu menţiunea că în locul cuvintelor preotului se rosteşte: "Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi". Se recomandă în special citirea Miezonopticii, a Ceasurilor şi a Pavecerniţei, împreună cu cei şase psalmi de la Utrenie şi psalmii de la Vecernie. Care este importanţa şi folosul rostirii lor? Sfântul Ioan Scărarul spune: "Rugăciunea este susţinătoarea întregii lumi". Participarea la slujbele din sfintele lăcaşuri şi rostirea Laudelor în particular sunt lucrurile care ne unesc pe noi, credincioşii, în mod tainic, în lucrarea sfinţitoare a Bisericii. Citind în fiecare zi Laudele şi canoanele de rugăciune din Minei, Triod sau Penticostar, intrăm în timpul liturgic al Bisericii, ne aşezăm în rând cu sfinţii şi cu îngerii. Pentru că fiecare slujbă şi fiecare sărbătoare sunt astfel aşezate, prin inspiraţia Sfântului Duh, astfel încât să ne înscrie pe noi în urcuşul duhovnicesc şi să înaintăm spre desăvârşire. Lucrarea aceasta duhovnicească este o trăire a prezenţei lui Dumnezeu, este o rugăciune neîncetată, care devine susţinătoarea lumii întregi şi lucrul cel mai de seamă pe care îl poate înfăptui omul pe pământ.