„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Răspunsuri duhovniceşti: Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad
Cei ce se duc în rai sau în iad sunt cu toţii pe aceeaşi treaptă de fericire sau de chinuri?
Nu. Despre rai, Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt“ (Ioan 14, 2). Iar despre cei din iad a spus: „Iar sluga aceea care a ştiut voia Tatălui său şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia Lui va fi bătută mult; iar cea care nu a ştiut, dar a făcut cele vrednice de bătăi, va fi bătută puţin. (Luca 12, 47-48).
Pot fi scoase sufletele din iad?
Da, deoarece nu se spune nicăieri că sufletele se pot mântui prin suferinţele purgatoriului, dar se spune limpede: că jertfa răscumpărării e pentru toţi, vii şi morţi, şi că Dumnezeu are puterea să scoată sufletele din iad, nu omul (Rut 2, 20; III Regi 2, 6; Ps. 48, 16; Matei 12, 32; Romani 14, 9; I Cor. 15, 19; I Tim. 2, 6 ş.a.). Puterea şi iertarea lui Dumnezeu, Care împlineşte orice vom cere de la El (Marcu 11, 24; Ioan 14, 13), sunt fără margini, iar bunătatea Lui a atât de mare, încât numai El poate schimba osânda veşnică a omului. (Învăţătură de credinţă ortodoxă)