Răspunsuri duhovniceşti: „Femeia trebuie să fie o candelă“

Părinte, ziua de mâine e numită în Biserica noastră "Duminica Mironosiţelor", în care aducem cinstire femeilor drept-măritoare. În acest sens, spuneţi-ne care este rolul femeii creştine în Biserică?

"Femeia tace luminând şi se jertfeşte tăcând", ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. A treia Duminică de după Paşti, cea a Mironosiţelor, ne oferă fericitul prilej de a cugeta mai mult la rolul femeii bine-credincioase în familie, Biserică şi societate. Femeile purtătoare de mir sunt pentru noi toţi pilde de urmat, sunt învăţători ai Bisericii nu atât prin învăţătura lor teoretică, cât prin felul lor de a fi şi de a făptui, de a traduce în fapt învăţătura Mântuitorului Hristos, prin modalitatea lor de a suda credinţa şi cutezanţa, evlavia şi preţuirea faţă de Domnul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit şi înviat. Femeile mironosiţe sunt paradigma tuturor femeilor credincioase ale Bisericii noastre drept-măritoare, femei care prin credinţă, dârzenie şi dăruire slujesc familia, Biserica şi societatea devenind soţii şi mame iubitoare, călugăriţe în mănăstiri sau slujind societatea prin diferite ascultări, care sunt din ce în ce mai solicitante, arătând tuturor că femeia creştină ia putere din puterea lui Hristos cel înviat, "răsturnând pietre grele" ale vieţii cotidiene, o viaţă presărată cu foarte multe provocări.

Femeii creştine astăzi îi revine un rol extrem de important. Poate mai mult decât oricând, ea este chemată să arate în lume sensibilitatea, credinţa şi dragostea. Într-o societate fragmentată, autosuficientă şi secularizată, femeia trebuie să fie o candelă care să aducă în jurul ei lumină din lumina lui Hristos, Mântuitorul nostru. De aceea cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur sunt mai actuale ca oricând: "Femeia luminează tăcând". Discretă şi atentă, credincioasă şi evlavioasă, muncitoare şi dăruitoare de iubire, femeia chiar dacă nu poate învăţa prin cuvânt în Biserică are o cale mai pragmatică de a arăta frumuseţea credinţei, sublimitatea învăţăturilor dumnezeieşti, şi anume Ortopraxia, Ortodoxia prin fapte. Femeia poate înţelege mai bine resorturile adânci ale existenţei deoarece ea este chemată la înalta menire de a da naştere la viaţă. De aceea are avantajul de a simţi şi de a trăi mai intens tainele şi mişcătoarele licăriri şi curgeri ale vieţii.

O simplă privire în societate ne relevă un adevăr neîndoielnic: implicarea femeii în toate domeniile de activitate.

Există, în acest sens, o mulţime de femei care slujesc altarul şcolii, catedra, cu desăvârşită devoţiune, apoi femei doctoriţe, asistente medicale, infirmiere, care veghează la căpătâiul bolnavilor în spitale, ospicii, orfelinate şi azile, apoi, multe femei care lucrează în instituţii publice, administraţie, în instituţii de cultură şi artă, instituţii de cercetare şi fabrici. Mai sunt multe femei, călugăriţe, care vieţuiesc în mănăstiri, măsurând curgerea timpului în boabe de metanie şi în necurmate rugăciuni pentru mântuirea lor şi a întregului popor bine-credincios al lui Dumnezeu. Oriunde există activitate umană, este prezentă şi femeia. Acest fapt constituie o şansă, dar şi un risc deopotrivă. O şansă, pentru că femeia poate duce într-un mediu străin şi rece bucuria şi lumina învăţăturilor Domnului nostru Iisus Hristos, dar şi un risc, deoarece fără o credinţă puternică, lucrătoare, fără evlavie şi o viaţă duhovnicească înaltă, femeia se poate îndepărta în mod dramatic de Biserică şi de o viaţă plăcută lui Dumnezeu, devenind obedientă unei vieţi zbuciumate şi deformate din punct de vedere spiritual şi sentimental. De aceea încă din pruncie, femeia copilă, adolescenta, tânăra soţie şi mamă trebuie să-şi ducă o viaţă călăuzită după învăţătura Bisericii.

Prin evlavie şi dăruire, prin duioşie şi candoare, femeia binecredincioasă de astăzi trebuie să aducă Domnului Hristos mirul duhovnicesc al credinţei şi faptelor bune.