„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Răspunsuri duhovniceşti: Înfrânându-ne de la mâncare, trebuie să ne înfrânăm şi de la patimi
Nu găsesc timp pentru citirea sfintelor cărţi şi a rugăciunilor. Ce să fac?
Trebuie să te rogi şi să citeşti printre celelalte treburi. Cum să îi dăm sfaturi unei rude necredincioase? Sfaturile tale să fie blânde şi să îi ceri iertare de mai multe ori, dar cel mai mult să arăţi dragoste faţă de ea. Este bine să-i punem întrebări părintelui duhovnic? Este bine să-i puneţi întrebări părintelui duhovnic, însă este rău să nu împliniţi sfaturile lui. Cel ce cere poveţe, mai devreme sau mai târziu, se poate îndrepta. Cum să dobândim bunăvoinţa tuturor? Dacă voieşti să dobândeşti bunăvoinţa tuturor, fă întotdeauna cu plăcere orice serviciu. Are vreo influenţă rea asupra omului somnul prea mult? Omul somnoros este la fel ca o plantă aflată la umbră: moale, abătut, palid şi anemic. Ce folos îi aduce trupului postul? Sfinţii Părinţi, insuflaţi de Duhul Sfânt, au rânduit posturile atât pentru folosul nostru sufletesc, cât şi pentru cel trupesc. Dacă toţi ar mânca numai mâncare de dulce, grasă, fără să o schimbe, s-ar putea plictisi de ea şi aşteptarea praznicului nu le va aduce celor ce nu postesc acea bucurie pe care le-o aduce celor care ţin postul, nu numai pe cel trupesc, ci şi pe cel duhovnicesc. Înfrânându-ne de la mâncare, trebuie să ne înfrânăm şi de la patimi. (1.000 de întrebări şi răspunsuri despre viaţa duhovnicească, alcătuite pe baza operelor Sfinţilor Părinţi şi ale nevoitorilor bunei credinţe)





