Răspunsuri duhovniceşti: Leneşul devine egoist şi hapsân

Preacucernice părinte Vasile Gavrilă, de ce este lenea un păcat capital?

Lenea este un păcat fundamental deoarece se manifestă ca un virus, ca o boală care loveşte fiinţa omului în însăşi izvorul vieţii, în puterea vitală a fiinţei umane şi îl duce pe om în starea de lenevire sau, aşa cum o numesc Sfinţii Părinţi, starea de akedie. Akedia este starea în care omul nu mai are nici o dorinţă de a-şi lucra şi de a-şi dobândi mântuirea, e o stare de lenevire şi de îndepărtare de Dumnezeu şi este starea în care omul devine cel mai vulnerabil. Deşi poate părea paradoxal, omul care este stăpânit de lene devine nervos, omul stăpânit de lene caută să devină stăpân şi omul stăpânit de lene îşi doreşte să le aibă pe toate la dispoziţia sa.

De ce? Pentru că în această stare el se vede neputincios, incapabil să lucreze ceva, dar în acelaşi timp devine foarte egoist şi hapsân, dorindu-le pe toate pentru sine. De aceea, Sfântul Efrem Sirul a alcătuit acea minunată rugăciune: "Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie!" El îşi începe rugăciunea tocmai cu duhul trândăviei, lenea fiind cea care otrăveşte puterea vitală a omului chiar de la izvor.

Astfel, având fiinţa otrăvită de trândăvie şi nereuşind să-şi găsească un scop final, omul leneş începe a-şi pune întrebarea: "La ce bun?" Un părinte, dezvoltând şi vorbind despre această stare, a denumit-o "lacebunită". Lacebunita este o boală care, pare-se, a cuprins întreaga omenire - "la ce bun să fac şi asta...?" - şi din cauza căreia omul devine inert în faţa oricărei provocări.

Ne poate ajuta rugăciunea ca să scăpăm de lene?

Indiscutabil! Rugăciunea este primul gest, primul fapt care mă poate ridica şi mă poate scoate din orice păcat, inclusiv din lene, pentru că este un act al minţii şi al inimii. Mintea coboară inima la rugăciune, care este cea mai înaltă stare de rugăciune despre care vorbesc Sfinţii Părinţi ai Bisericii, e cea care poate vindeca fiinţa umană de bolile cele mai cumplite. Rugăciunea este cea care mă repune în comuniune cu Dumnezeu, iar în comuniune cu Dumnezeu omul descoperă sensul vieţii. Descoperind sensul vieţii, doreşte să îl şi împlinească. Rugăciunea care este împletită şi împlinită prin smerenie, prin blândeţe, prin pace, bunătate şi pocăinţă are puterea de a-l renaşte pe om, de a-l revigora, aducându-l în starea de sănătate trupească şi sufletească şi îl face întreg la minte. Ea ne aduce integritatea mentală, integritatea duhovnicească, integritatea fiinţială.