Răspunsuri duhovniceşti: „Nu iubeşte un tată pe fiul său cât iubeşte Dumnezeu sufletul cel ce se pocăieşte“

Cum să mă apropii de Dumnezeu fiind cuprins de greşeli?

Frate, oare eşti silit şi lipsit de îndrăzneală? Tocmai pentru aceasta să vii, ca să afli îndrăzneală mare. Că, oare, Dumnezeu este un om, Care vrea să te întrebe pe tine, ca să te ruşinezi de El? Dumnezeu vrea, mai mult decât omul, să te izbăvească pe tine de păcat. Nici tu însuţi nu doreşti mântuirea ta aşa cum vrea El să te mântuiască pe tine. Deci, să nu zici: „Am pierit, ce voi face?“. Ai doctor, mai presus decât leacurile, care vrea să te vindece pe tine de boala păcatului, dacă tu singur îţi vei arăta boala, adică îţi vei mărturisi, mai înainte, greşeala ta, căci, pocăinţa de păcate face curat pe cel ce se pocăieşte. Bine este a nu greşi, dar şi mai bine este ca cei ce greşesc să se pocăiască şi din durerile bolii să se izbăvească. Pentru că nu a cădea este cumplit, ci a nu se ridica şi a zăcea după cădere. De vei zice: „Peste fire am greşit“, dar cine este fără de păcat pe pământ? Să-ţi fie ţie destul aceasta spre pomenire; spune-ţi tu, mai întâi, fărădelegile tale, ca să te îndreptezi. Plângi mai înainte, cât este încă vremea pocăinţei, ca să nu plângi atunci când nu va mai fi vreme de pocăinţă. Că nu iubeşte un tată pe fiul său cât iubeşte Dumnezeu sufletul cel ce se pocăieşte. Că aşa este iubirea de oameni a Stăpânului, că nu se întoarce de la nici unul din cei ce aleargă la El. Pentru cel ce vrea, niciodată nu este vreme neprielnică pentru căutarea mântuirii. Pentru cel ce se pocăieşte, începutul mântuirii este să se osândească pe sine; şi nu se va îndrepta cineva acoperindu-şi greşelile. Iar cel ce se căieşte de răutăţile ce a făcut, dacă nu va face vrednică ispăşire de păcate, prin împlinirea canoanelor, atunci, acela va răspunde la Judecată. (Cuvânt din Proloage pentru cei ce greşesc şi nu vor să se pocăiască)