„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Răspunsuri duhovniceşti: „Numai un suflet curat ne ajută să ierarhizăm ceea ce este de luat în seamă“
Răspunsuri oferite de pr. drd. Dragoş Ungureanu, Parohia "Sf. Apostoli" Spinoasa, judeţul Iaşi, redactor arhivă Radio Trinitas, Iaşi
Părinte, de ce este păcat să luăm în seamă visele? Visele fac parte dintr-o problematică vastă, devenind o preocupare constantă pentru multe abordări ştiinţifice, încât este delicat să elucidăm acest aspect al realităţii omeneşti. Din perspectivă duhovnicească, cred că nu trebuie să ne hazardăm la o concluzie precisă, fără o analiză profundă, deoarece omul reprezintă o mare taină. Pentru a constata dacă este păcat sau nu să credem în vise, trebuie să vedem mai întâi ce înseamnă noţiunea de păcat, ştiut fiind faptul că păcatul înseamnă ruperea legăturii noastre de Dumnezeu. Din acest punct de vedere, trebuie să constatăm dacă visele ne apropie sau ne distanţează de Dumnezeu, dacă oferă stabilitate relaţiei noastre cu Hristos sau, din contră, dacă distrug comuniunea cu Izvorul vieţii, aruncându-ne în izolarea şi singurătatea păcatului, producând o destabilizare a fiinţei noastre sau o tulburare interioară. Visele pot conduce spre izolare sau acceptare, singurătate sau comuniune, realism sau patologie, superficialitate sau consistenţă a vieţii creştine, încât din această perspectivă trebuie privită provocarea viselor la adresa noastră, şi anume cea a apropierii sau depărtării omului de Dumnezeu. Nimic însă din ceea ce presupune interacţiunea cu viaţa noastră nu trebuie neglijat, deoarece există riscul ca să ne axăm existenţa doar pe orizontal, în detrimentul creşterii noastre spirituale pe vertical. Cu alte cuvinte, viaţa creştină trebuie să se canalizeze pe un discernământ real şi duhovnicesc al echilibrului, ţinând cont de contextul desfăşurării sale în istorie. Ceea ce trebuie luat în seamă este reprezentat de atitudinea noastră faţă de vise, de menţinerea unei minţi reînnoite şi a unei inimi curăţite de păcate, întrucât numai un suflet curat ne ajută să ierarhizăm ceea ce este de luat în seamă. Cert este faptul că visele sunt realităţi ale vieţii noastre pe care trebuie să le transformăm în dor după Dumnezeu. Există părerea că dacă visul se repetă, ar trebui să i se acorde credibilitate. Care este părerea dvs.? În viaţa duhovnicească, prioritate are nu părerea noastră subiectivă, ci certitudinea obiectivă a credinţei. Altfel spus, credibilitatea unui lucru sau aspect din viaţa noastră capătă sens numai dacă este raportată la ceea ce este esenţial, şi anume la Persoana şi învăţătura Mântuitorului. Visele se pot repeta în funcţie de stările şi gândurile noastre de peste zi. Dacă în activitatea noastră cotidiană ne gândim mereu la aceleaşi lucruri, iar abordarea aspectelor vieţii este în mare parte aceeaşi, cu siguranţă că posibilitatea de repetiţie a viselor capătă un grad ridicat. În viaţa creştină trebuie să se repete cât mai des fapta cea bună şi să fie intensificată relaţia cu Dumnezeu, modalităţi existenţiale care conferă credibilitate identităţii noastre creştine.