Răspunsuri duhovniceşti: Prin milostenie „împrumutăm pe Hristos“

Este bine să dăm bani la cerşetori? Nu încurajăm astfel acest fenomen?

Problema bogăţiei şi sărăciei este permanent actuală, preocupând deopotrivă sistemele sociale. Mântuitorul a lăsat mai multe parabole despre această temă, de la "Parabola tânărului bogat" la "Parabola bogatului căruia i-a rodit ţarina" şi cea a "Bogatului nemilostiv şi săracului Lazăr". Şi Sfinţii Părinţi vorbesc despre bogăţie: "Bogăţia fără măsură, spune Sfântul Ambrozie, cu orice titlu şi prin orice mijloace a fost câştigată, are întotdeauna în ea un izvor de nedreptate", iar Sfântul Vasile cel Mare spunea: "De unde vin duşmăniile care înarmează pe fraţi contra fraţi? De unde vin calomniile, sperjururile? Bogăţia le naşte". Sfinţii Părinţi nu au numai o atitudine critică, ci dau şi soluţii, de a distribui bogăţia prin milostenie. Chestiunea nu se rezolvă însă de la sine.

Creştinul adevărat dăruieşte cu inimă curată, după învăţătura lui Hristos, însă trăieşte uneori şi teama că milostenia lui nu şi-a atins ţinta, munca sa asiduă nu a sprijinit un sărac, ci i-a dat pricină să persiste în starea lui de sărăcie printr-o atitudine inactivă. Creştinul însă poate fi împăcat cu sine, darul său a fost dat cu dragoste şi va fi răsplătit de Dumnezeu pentru că el a ascultat cuvântul Scripturii care spune: "Deschide mâna ta fratelui tău, săracului tău şi celui lipsit din pământul tău" (Deut. 15, 11) sau "Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine." (Isaia 58, 7). Atunci când milostenia îmbracă forme ocazionale ar fi de prisos, sau chiar dăunătoare pentru suflet. Tocmai de aceea, Sfânta Scriptură spune că pentru judecata ta se va folosi măsura pe care ai aplicat-o altora. Este greu să judeci, să aplici într-un alt context pe care aparent îl cunoşti, propriul tău sistem de valori.

Cum poate Biserica să-i ajute pe cei nevoiaşi?

Biserica poate ajuta societatea în ansamblu să-şi îndrepte sprijinul către cei cu adevărat în nevoi şi cu discernământ, atunci când aceasta vizează forme instituţionale, iar creştinul este bine să ceară sfatul preotului, cunoscător direct al vieţii celor din parohia sa. Didahia celor 12 Apostoli învaţă un lucru care probabil uimeşte: "Să asude milostenia în mâna ta, înainte de a-l alege pe cel căruia i-o dai". Nu este un îndemn la zgârcenie, ci la înţelepciune. Milostenia trebuie dată celui care are nevoie reală: celui neputincios, celui bolnav, celui părăsit, celui uitat, celui care fără ea ar suferi pentru că nu poate să-şi agonisească toate cele de trebuinţă. Prin milostenie nu trebuie să încurajăm lenevia, viciul, indiferenţa, refuzul de a munci, comoditatea, indiferenţa.

Aşadar, milostenia este un act de voinţă pentru a dovedi că nu suntem legaţi de cele materiale, fiind orbi la nevoile aproapelui, este un act de dreaptă judecată şi un semn de înţelepciune care ne dă posibilitatea să ne bucurăm că avem şi că putem dărui, fiind fericiţi că "împrumutăm pe Hristos".