Răspunsuri duhovniceşti: „Toate se cer după cruce“

Părinte, ieri, Biserica Ortodoxă a prăznuit Duminica Sfintei Cruci. Care este rolul Sfintei Cruci în viaţa noastră? De ce avem nevoie de Sfânta Cruce?

Sfânta Cruce este asociată în general cu creştinismul, însă ea nu trebuie redusă doar la un semn sau simbol, şi cu atât mai mult la o podoabă sau ornament. De fapt, Crucea însumează întreaga teologie creştină, astfel încât putem afirma că, începând din paginile Sfintei Scripturi şi până la cele mai noi aprofundări teologice, nu există altă teologie decât teologia Crucii ("theologia crucis"). În contextul primelor două capitole ale Epistolei I către Corinteni, Sfântul Apostol Pavel asociază "cuvântul crucii" cu "puterea lui Dumnezeu" şi cu "înţelepciunea lui Dumnezeu". Crucea înseamnă jertfă, iar aceasta din urmă nu este altceva decât dragoste: "Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi" (In. 15, 13). Aşadar, crucea ne descoperă cum este Dumnezeu. Ca "structură a supremei iubiri", după expresia părintelui Stăniloae, modul de existenţă al Sfintei Treimi este iubirea, care înseamnă ieşire din sine şi deschidere către celălalt, deci jertfă. Probabil că aşa trebuie să înţelegem textul din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul despre "Mielul cel înjunghiat de la întemeierea lumii" (13, 8), jertfa fiind felul de a fi, dacă putem spune aşa, al lui Dumnezeu. În această perspectivă înţelegem că Sfânta Cruce reprezintă dragostea lui Dumnezeu către om, şi prin om către întreaga zidire, după cuvântul Sfântului Ioan Teologul: "Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (In. 3, 16). Iată de ce pentru noi crucea nu este altceva decât vieţuirea în iubirea dumnezeiască.

Potrivit Sfântului Maxim Mărturisitorul, "toate se cer după cruce", adică toate ale noastre trebuie făcute cu dragoste şi, deci, cu jertfă. Pe de altă parte, există o legătură intimă între Hristos şi Cruce, aceasta din urmă fiind socotită "icoana icoanelor", locul prezenţei lui Hristos în iubirea Sa jertfelnică. De aceea, credincioşii se însemnează cu semnul Sfintei Cruci şi venerează crucea, care devine o veritabilă "armă" duhovnicească în lupta cu patimile şi cu "urâtorul binelui". În Postul Mare, Sfânta Cruce ne este în acelaşi timp şi o "cârmă", şi "poartă" duhovnicească în urcuşul nostru către Înviere. Accesul către Înviere ne este oferit doar de "teologia crucii", singura "cheie" duhovnicească ce deschide perspectiva înveşnicirii noastre prin Înviere, după chipul lui Hristos. (Cristian Constantin Bostan)