Răspunsuri duhovniceşti: Viaţa trăită din perspectiva copilului

Preacucernice părinte Cătălin Teulea, cum vedeţi legătura dintre Biserică şi şcoală?

Atât Biserica, precum şi Şcoala sunt instituţii ce lucrează cu fundamentul societăţii - familia. Investim în familia cea mare a Bisericii cârmuită de Hristos, Maica Domnului şi sfinţi pentru a dobândi răspuns bun la "şcoala vieţii". Suntem copii în formare în şcoală şi copii ai Tatălui ceresc în Biserică! Cu siguranţă "copiii sunt frumuseţea şi adevărul unei familii. Dintre toate sfintele lucrări, educaţia religioasă a copiilor este cea mai sfântă", subliniază Sfântul Teofan Zăvorâtul.

Hristos ne spune peste veacuri: "Cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine mă primeşte" (Matei 18, 5). Şi ce poate fi mai frumos decât să-L ai mereu pe Hristos în viaţa ta? Şi cine poate fi Adevărul vieţii tale, dacă nu El?

Întreaga viaţă umană se desfăşoară în perspectiva copilului. El creşte într-o familie şi, chiar şi atunci când devine adult-părinte, inima sa va bate alături, odată cu cea a copilului său. Nu e doar o simplă anamneză, ci o participare creatoare. Părinţii vin în formarea copiilor nu numai cu tabloul copilăriei lor, ci şi cu experienţa cunoaşterii vieţii ca fii ai lui Dumnezeu.

Copiii sunt liant, dar şi sinteză a părinţilor lor. Ei sunt întrebarea prin care Dumnezeu ni se adresează permanent cu privire la adevărul vieţii noastre, dar tot ei sunt şi răspunsul frumuseţii vieţii noastre.

Dragostea de carte şi cultură s-a dezvoltat pe plaiurile româneşti la umbra Bisericii. În zilele noastre, la nivelul Patriarhiei Române se desfăşoară proiectul "Hristos împărtăşit copiilor", în care fiecare parohie, din orice colţişor al acestei Românii, e chemată să contribuie la altoirea viei credinţei neamului nostru prin cateheze adresate copiilor, tinerilor noştri.

Dar dintre teologie şi cultură?

Şi teologia, şi cultura au în construcţia lor cultul. Sfântul Isaac Sirul ne conştientizează asupra superiorităţii teologiei ca expresie a cunoaşterii lui Hristos zicând: "Încă nu l-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de El". Cu alte cuvinte, în teologie ne minunăm de Dumnezeu exprimat prin cultul Bisericii. Cultura ne dă posibilitatea unei relaţionări a experierii prezenţei lui Hristos cu semenii în expresia concretă mundană. Cultura ne inspiră dragostea pentru frumos. Dar cea mai de preţ frumuseţe este Hristos Cel Înviat. Cu alte cuvinte, cultura este cultul pentru frumos, iar teologia este cultul Omului Frumos, Hristos.

"În cultură, savantul e măsura copilului; în religie, copilul e măsura savantului", ne spune Nichifor Crainic.

Cele mai multe din elementele educaţiei se asimilează pe cale de încredere şi de afecţiune între educator şi educat. Din acest punct de vedere, nimeni n-a întrecut pe marele Pedagog al creştinismului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ale Cărui bunătate, blândeţe şi capacitate de a inspira încredere n-au fost întrecute de nimeni: "Lăsaţi copiii să vină la Mine!", "Veniţi la Mine, căci jugul Meu este bun, iar sarcina Mea e uşoară!"; "Oile Mele ascultă glasul Meu şi Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică şi în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va răpi din mâna Mea!" (Ioan 10, 27-28).