„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Să nu uităm niciodată că Hristos a pătimit pentru noi
Şi îndată, încă vorbind El, a venit Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, şi cu el mulţime cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei, de la cărturari şi de la bătrâni. Iar vânzătorul le dăduse semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este. Prindeţi-L şi duceţi-L cu pază. Şi venind îndată şi apropiindu-se de El, a zis Lui: Învăţătorule! Şi L-a sărutat. Iar ei au pus mâna pe El şi L-au prins. Unul din cei ce stăteau pe lângă El, scoţând sabia, a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu toiege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi eram la voi în templu, învăţând, şi nu M-aţi prins. Dar acestea sunt ca să se împlinească Scripturile. Şi, lăsându-L, au fugit toţi. Iar un tânăr mergea după El, înfăşurat într-o pânzătură, pe trupul gol, şi au pus mâna pe el. El însă, smulgându-se din pânzătură, a fugit gol. Şi au dus pe Iisus la arhiereu şi s-au adunat acolo toţi arhiereii şi bătrânii şi cărturarii. Iar Petru, de departe, a mers după El, până a intrat înăuntru în curtea arhiereului şi şedea împreună cu slugile, încălzindu-se la foc. Arhiereii şi tot sinedriul căutau împotriva lui Iisus mărturie ca să-L dea la moarte, dar nu găseau. Că mulţi mărturiseau mincinos împotriva Lui, dar mărturiile nu se potriveau. Şi ridicându-se unii, au dat mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicând: noi L-am auzit zicând: Voi dărâma acest templu făcut de mână, şi în trei zile altul, nefăcut de mână, voi clădi. Dar nici aşa mărturia lor nu era la fel. Şi, sculându-se în mijlocul lor, arhiereul L-a întrebat pe Iisus, zicând: Nu răspunzi nimic la tot ce mărturisesc împotriva Ta aceştia? Iar El tăcea şi nu răspundea nimic. Iarăşi L-a întrebat arhiereul şi I-a zis: Eşti tu Hristosul, Fiul Celui binecuvântat? Iar Iisus a zis: Eu sunt şi veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta Celui Atotputernic şi venind pe norii cerului. Iar arhiereul, sfâşiindu-şi hainele, a zis: Ce trebuinţă mai avem de martori? Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte. Şi unii au început să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi să-I zică: Prooroceşte! Şi slugile Îl băteau cu palmele. Şi Petru fiind jos în curte, a venit una din slujnicele arhiereului, şi văzându-l pe Petru, încălzindu-se, s-a uitat la el şi a zis: Şi tu erai cu Iisus Nazarineanul. El însă a tăgăduit, zicând: Nici nu ştiu, nici nu înţeleg ce zici. Şi a ieşit afară înaintea curţii; şi a cântat cocoşul. Iar slujnica, văzându-l, a început iarăşi să spună celor de faţă că acesta este dintre ei. Iar el a tăgăduit iarăşi. Şi după puţin timp, cei de faţă ziceau iarăşi lui Petru: Cu adevărat eşti dintre ei, căci eşti şi galileian şi vorbirea ta se aseamănă. Iar el a început să se blesteme şi să se jure: Nu ştiu pe omul acesta despre care ziceţi. Şi îndată cocoşul a cântat a doua oară. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul pe care i-l spusese Iisus: Înainte de a cânta de două ori cocoşul , de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi a început să plângă. Şi îndată dimineaţa, arhiereii, ţinând sfat cu bătrânii, cu cărturarii şi cu tot sinedriul şi legând pe Iisus, L-au dus şi L-au predat lui Pilat. Marcu 14, 43-72 şi 15, 1
***
Cuvintele sunt prea sărace pentru a putea reda dramatismul celor îndurate de Domnul Iisus Hristos, însă ele pot contura un tablou al răutăţii, laşităţii şi nedreptăţii oamenilor, al celor care L-au condamnat la moarte pe Mântuitorul. La iubirea neţărmurită a lui Dumnezeu s-a răspuns cu răutate, faţă de purtarea Sa de grijă, omul a oferit ceea ce era mai josnic în el. Ce sentimente ne încearcă atunci când citim despre condamnarea Domnului Hristos? Să reţinem că în toată agitaţia aceea, Mântuitorul a rămas senin. Nici laşul sărut al lui Iuda, nici pripita lepădare a lui Petru şi nici fuga lui Marcu, precum nici teatralele strigăte ale arhiereilor iudei nu L-au tulburat. De fapt, tot procesul Său este un exemplu de teatru ieftin. Oare cum ar reacţiona astăzi lumea dacă ar fi pusă în faţa unui examen asemănător? Să avem mereu în inimă faptul că pentru sufletele noastre Hristos Domnul a îndurat crucea, piroanele, batjocura şi moartea. De pe Golgota ne-a făcut părtaşi luminoasei Sale Învieri.