„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Să vă iubiţi unul pe altul
Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul. Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor. Cel ce Mă urăşte pe Mine, urăşte şi pe Tatăl Meu. De nu aş fi făcut între ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a făcut păcat nu ar avea; dar acum M-au şi văzut şi M-au urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu. Dar (aceasta), ca să se împlinească cuvântul cel scris în Legea lor: „M-au urât pe nedrept”. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. Şi voi mărturisiţi, pentru că de la început sunteţi cu Mine. Acestea vi le-am spus, ca să nu vă smintiţi. Vă vor scoate pe voi din sinagogi; dar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Ioan 15, 17-27; 16, 1-2
Fragmentul evanghelic de astăzi face parte din „cuvântarea de despărţire a Domnului Iisus Hristos”. Putem vedea că Mântuitorul poartă grija fiecărui suflet din această lume. Există un raport de filiaţie între Fiul lui Dumnezeu şi cei care-i păzesc poruncile Sale. El îi numeşte pe ucenicii Săi prieteni, adică ei sunt într-o relaţie de comuniune desăvârşită şi au aceleaşi idealuri. Spre deosebire de preceptele Legii Vechi, Domnul Hristos spune: „Să vă iubiţi unul pe altul”. Dacă nu ne-ar fi rămas din spusele Mântuitorului nimic din cele pe care le găsim astăzi în Evanghelii, cuvintele de mai sus ne-ar fi suficiente pentru a înţelege că El este izvorul dragostei şi Domnul păcii. Probabil ar fi potrivit ca această poruncă să fie afişată la intrarea în fiecare localitate. Părintele Arsenie Papacioc aşa ne învaţă: „Iubirea nu are nici început şi nici sfârşit. Ea există deodată cu Dumnezeu”.