„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci,
„Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”
Şi venind Iisus în părţile Cezareii lui Filip, îi întreba pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns: Unii, Ioan Botezătorul, alţii Ilie, alţii Ieremia sau unul dintre prooroci. Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri. Matei 16, 13-19
La întrebarea Domnului Iisus Hristos: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului”, a răspuns Petru: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”. De fapt, în cuvintele lui Petru descoperim mărturia tuturor celorlalţi ucenici, dar şi convingerea fiecărui creştin din această lume. Noi credem şi mărturisim că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a înviat din morţi şi Mântuitorul sufletelor noastre. Cei doi Sfinţi Apostoli pe care Biserica îi serbează astăzi au propovăduit aceste adevăruri. Ei nu vorbeau despre un simplu om, ci despre Fiul lui Dumnezeu Cel înviat. La Sfântul Petru admirăm înţelepciunea, spiritul de sacrificiu, dar şi puterea de a se întoarce atunci când L-a părăsit pe Mântuitorul. De la Sfântul Pavel moştenim hotărârea de a-L urma necondiţionat pe Domnul Hristos, profunzimea scrierilor sale şi dăruirea pe care a avut-o în a propovădui Evanghelia Mântuitorului.