„În vremea aceea, intrând Iisus în corabie, ucenicii Lui L-au urmat. Și, iată, furtună cumplită s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea. Și, venind ucenicii la El, L-au
Vocabular religios
- bici: mijlocul prin care se pedepseau sclavii cei osândiţi. În apropierea Paştilor, Iisus, intrând în templul din Ierusalim, a găsit acolo pe cei ce vindeau boi, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani. Şi „făcându-şi un bici de ştreanguri, i-a scos afară pe toţi din templu şi le-a răsturnat mesele“ (Ioan 2, 14-15), spunându-le să nu facă din casa Tatălui Său casă de negustorie. La vremea potrivită, conducătorii religioşi ai poporului iudeu, când L-au prins şi L-au judecat pe Iisus, înainte de răstignire, au pus să-L bată cu biciul (Matei 27, 26) şi cu trestia (Marcu 15, 19). (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)



.jpg)


