„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Vocabular religios
- a arunca foc pe pământ: expresie rostită de Domnul Hristos când a zis: „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie aprins acum“ (Luca 12, 49). Nu este vorba, fireşte, de un foc material, care a fost trimis din cer ca o pedeapsă (ca în cazul celor 250 de răzvrătiţi cu Datan, Cone şi Abiron, cf. Num. 16), sau ca cel din cetăţile Sodoma şi Gomora, care au ars cu foc şi pucioasă. Ci este vorba de un foc spiritual, care lucrează interior în inimi şi în suflete, care arzând de dragostea pentru Hristos produce zbucium şi ruptura legăturilor sufleteşti cu cei dragi, chiar cu cei din familie (cf. Marcu 10, 34-35), când nu sunt toţi de acord în privinţa credinţei în Hristos. „Foc“, în acest caz, este deci fie Duhul Sfânt sau harul primit în Taina Botezului, care e curăţitor de păcate şi aprinde inimile pentru Hristos, fie dragostea aprinsă de acest har, şi produce neastâmpărul pentru credinţă şi slujirea lui Hristos şi a semenilor. (Dicţionar al Noului Testament, pr. dr. Ioan MIRCEA, EIBMBOR, 1995)