Descoperirea sfârșitului vieții pământești

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 254

„Odată a observat egumenul Sihăstriei, ieroschimonahul Varsanufie, stoluri de păsări ducând către Sihla fărâmituri în cioc. Deci, cugetând în sine că trăiește acolo vreun sihastru sfânt, a trimis doi frați să vadă unde se opresc acele păsări. Astfel mergând ei, i-a cuprins noaptea și, rătăcind prin pădure, se rugau și așteptau să se facă ziuă. Apoi, observând înaintea lor o rază de lumină ce se ridica la cer, s-au apropiat și au văzut o femeie luminată la chip, înălțată de la pământ și rugându-se cu mâinile în sus. Era Sfânta Teodora.

– Mulțumesc Ție, Doamne, că m-ai ascultat!, a zis fericita. Apoi a adăugat către cei doi frați:

– Nu vă temeți, fraților, căci sunt o smerită roabă a lui Hristos! Dar mai întâi aruncați-mi o haină să mă îmbrac, că sunt cu trupul gol!

Apoi, chemându-i, le-a spus viața și sfârșitul ei apropiat și le-a poruncit, zicând:

– Coborâți la schit și spuneți egumenului să trimită pe duhovnicul Antonie și pe ierodiaconul Lavrentie la mine cu Trupul și Sângele lui Hristos.

– Cum să ajungem la schit noaptea, au răspuns frații, căci nu cu­noaștem drumul?

– Mergeți după lumina care se vede înaintea voastră și numaidecât veți ajunge!

Auzind egumenul de Sfânta Teodora, în zorii zilei a trimis la Sihla pe duhovnicul Antonie cu ierodiaconul Lavrentie și cu cei doi frați și au aflat pe Sfânta Teodora la rugăciune pe cetină de brad dinaintea peșterii. Deci mai întâi cuvioasa și-a mărturisit taina vieții ei și a primit dezlegare de la duhovnic. Apoi a rostit Crezul, a primit dumnezeieștile Taine și, cerând binecuvântare de la preot, a zis:

– Slavă Ție, Doamne, pentru toate! În clipa aceea Sfânta Teodora și-a dat fericitul ei suflet în brațele lui Hristos, iar trupul ei purtător de bună mireasmă a fost prohodit și așezat cu cinste de părinți în peștera în care s-a nevoit.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)