Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum) Matei 9, 27-35 În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluiește-ne pe noi,
Rugăciunea părinților pentru copii
Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce cu înțelepciunea Ta ai zidit pe om din țărână și ai suflat în fața lui suflare de viață și, binecuvântându-l, ai zis: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul”; iar la Cana Galileei, prin Unul-Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta și deci nașterea de fii, cu multă umilință, rog marea Ta bunătate, ca neîncetat să reverși harul Tău și să Te milostivești asupra copiilor mei, pe care Tu ai binevoit să mi-i dăruiești. Umple-i pe ei de înțelepciune și pricepere, apără-i de toate cursele vrăjmașilor văzuți și nevăzuți și poruncește îngerilor Tăi să le fie pururea povățuitori spre toate faptele cele bune, ca în veci să Te laude și să Te preamărească pe Tine. Amin.
Descarcă rugăciunea părinților pentru copii în format PDF



.jpg)


