Sfântul Sfinţit Mucenic Patrichie († 362) a trăit în secolul al IV-lea şi a fost episcop în oraşul Prusa din Bitinia (Asia Mică). Astăzi, pe locul acestei cetăți antice se află oraşul Bursa din Turcia.
Scoaterea Sfintei Cruci; Sfinţii 7 fraţi Mucenici Macabei (Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului)
Această sărbătoare aminteşte o rânduială mai veche a Bisericii din Constantinopol, când, la 1 august, o parte din lemnul Sfintei Cruci era scoasă din paraclisul palatului imperial şi purtată în procesiune în Biserica „Sfânta Sofia”, unde rămânea spre cinstire până la 14 august, când era readusă la palat. Tradiţia era legată de apariţia Sfintei Cruci înainte de lupta Sfântului împărat Constantin cel Mare la Podul Milvius, de descoperirea Sfintei Cruci de către Sfânta Elena. O altă tradiţie spune că sărbătoare este legată de o victorie a împăratului bizantin Manuel I Comnen (1143-1180) împotriva turcilor, cu puterea Sfintei Cruci. Tot în această zi pomenim pe Sfinţii şapte Mucenici Macabei: Avim, Antonie, Gurie, Eleazar, Evsevona, Ahim şi Marcel, a maicii lor Solomoni şi a lui Eleazar preotul (168 î. Hr.).



.jpg)


