Sfântul Mucenic Caliopie (†304) a trăit pe vremea împăratului Maximian (286- 305) şi era din Perga Pamfiliei. Mama sa, Teoclia, l-a crescut în dreapta credinţă şi în cunoaşterea Sfintelor Scripturi. În timpul prigoanei împotriva creştinilor, el dorea să îndure chinuri pentru mărturisirea lui Hristos. „Văzând Caliopie urgia ce se abătuse asupra creştinilor, s-a înfăţişat de bună voie înaintea dregătorului Maxim, în cetatea Pompeiopole din Cilicia, şi a mărturisit că se închină lui Hristos, cu toate că ştia ce vifor de mânie avea să stârnească asupra sa. Drept aceea, pentru dragostea lui Dumnezeu cel viu, a îndurat bătăi, a fost tras pe roată şi ars pe pântece cu făclii aprinse şi apoi aruncat în temniţa, cu carnea trupului său sfărâmată şi atârnând în bucăţi” (Proloagele). Mama lui i-a fost tot timpul alături întărindu-l în suferinţele îndurate pentru credinţa creştină. Mai-marele cetăţii, văzând că Sfântul Caliopie nu poate fi înduplecat să renunţe la credinţa în Hristos, a ordonat să fie răstignit. „În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, îndurerata maică l-a rugat pe crudul tiran să îngăduie să fie răstignit, dar cu capul în jos, ca fiul ei să-şi arate astfel dragostea şi smerenia faţă de Jertfa Domnului Hristos” (Proloagele). Dregătorul i-a împlinit rugămintea, iar Sfântul Caliopie a fost răstignit a doua zi, în Vinerea Mare, dându-şi sufletul în mâinile Mântuitorului. Când a fost pogorât de pe cruce, mama Sfântului Caliopie a îmbrăţişat trupul fiului ei şi a rugat pe Dumnezeu să nu o despartă de el. După această rugă şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată împreună cu fiul ei.
Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel; Sf. Ier. Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului; Sf. Mironosiţe Maria şi Marta, surorile Dreptului Lazăr
Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel, din Tulcea, alături de alţi 36 de mucenici, au pătimit pe pământul românesc, în cetatea Noviodunum (Isaccea) din Dobrogea, în secolele III-IV. După moartea lor martirică, trupurile mucenicilor au fost aşezate de creştini într-o criptă, numită „martirion”, din actuala localitate Niculiţel. Deasupra criptei, creştinii primelor secole, iubitori de mucenici, au zidit o biserică din piatră, încăpătoare, în care preoţii săvârşeau sfintele slujbe şi învăţau poporul. Moaştele sfinţilor, rămase sub pardoseala Altarului acoperită de ruine, au fost descoperite în vara anului 1971 în urma unor ploi abundente. Tot în criptă s-au descoperit, în două vase de ceramică, rămăşiţele altor sfinţi mucenici, necunoscuţi. Moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip se află acum la Mănăstirea Cocoş din judeţul Tulcea. (Diac. George Aniculoaie)





