Sf. şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana; Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlău; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sf. Mc. Severian, Sf. Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic

Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana „au fost părinţii Maicii Domnului şi bunicii Domnului Hristos. Aceştia erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi, bogaţi fiind, la fiecare sărbătoare luau două părţi din averea lor, o parte o dădeau săracilor, iar pe cealaltă o dădeau lui Dumnezeu, adică templului. Prin dumnezeiască voinţă, însoţirea acestor sfinţi s-a ţinut multă vreme întru nerodire de prunci, ca să se arate puterea harului lui Dumnezeu, pentru că numai puterea harului dumnezeiesc face să nască pântecele cel neroditor şi sterp. Deci, au fost ei întru însoţire vreme de 50 de ani şi, neavând fii, nu deznădăjduiau, aducându-şi aminte de Sfântul Patriarh Avraam şi de soţia lui, cinstita Sara, care la bătrâneţe l-a născut pe fiul lor, Isaac, după făgăduinţă. Dar la această vrednicie nu au ajuns până ce nu s-au rugat lui Dumnezeu, în amărăciunea sufletului lor, cu mult post şi rugăciune. S-a dus Ioachim cu daruri la Ierusalim, la un praznic mare, iar un oarecare pelerin l-a mustrat, zicându-i: . Ioachim a plecat foarte întristat, ruşinat şi defăimat de la praznicul acela şi, de mâhnire, nu s-a întors la casa sa, ci s-a dus în pustie şi ­s-a rugat lui Dumnezeu 40 de zile, cerând lui Dumnezeu cu lacrimi ca să-i dea un urmaş. Asemenea şi Ana, în casa şi în grădina ei, se ruga lui Dumnezeu. Domnul i-a auzit şi a trimis pe îngerul Său, binevestindu-le naşterea Maicii Domnului, spre mântuirea a tot neamul omenesc” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).

Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău (†1660) s-a născut la începutul secolului al XVII-lea în satul Mesteacăn, din Neamţ. De tânăr a intrat în obştea Mănăstirii Tazlău. A fost hirotonit diacon şi preot. Se retrage în pustnicie într-o peşteră de pe Măgura Tazlăului. Aici s-a ostenit în asceză şi rugăciune. „Dobândind darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor, era foarte căutat de către călugări şi credincioşi. Cuviosul a fost şi un adevărat apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe, păstrând aprinsă flacăra Ortodoxiei în tot ţinutul Neamţului. A trecut la Domnul în jurul anului 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Tazlău” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).

Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona (†1789) s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia. Aici a fost guvernator al unui ţinut. În jurul anului 1749 vine în Moldova, în căutarea marilor pustnici de aici. Timp de 15 ani a trăit în preajma Sfinţilor Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie de la Neamţ. Auzind de alţi pustnici români şi ruşi sporiţi duhovniceşte, care vieţuiau în codrii Voronei, a intrat în anul 1764 în obştea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în pustie spre liniştire. Timp de 25 de ani a vieţuit într-o peşteră pe malul pârâului Vorona. Cuviosul a îmbrăcat schima cea mare, pe care a primit-o din mâna duhovnicului său, Sfântul Paisie, în anul 1774.  Era căutat atât de monahi, cât şi de credincioşi. „Iar când a sosit timpul să încredinţeze curatul său suflet Stăpânului Hristos, a fost vestit mai ­înainte de aceasta. În noaptea Sfintelor Paşti, dorind a se împărtăşi pentru ultima dată cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, un înger ­
s-a arătat preotului din satul Tudora, aflat în apropiere, şi i-a cerut să ia cu sine Sfintele Taine şi să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie. Acelaşi înger l-a călăuzit până la peştera Cuviosului, pe care l-a aflat foarte slăbit. Şi, cerând să meargă la Sihăstrie, după câteva zile a adormit întru Domnul, în 29 martie 1789” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul I, luna septembrie).