Sfântul Porfirie (†420) era din Tesalonic şi a fost crescut în dreapta credinţă şi în viaţa cea după Evanghelie. Pe când avea 25 de ani şi-a lăsat patria sa şi s-a dus în Egipt şi, intrând în Pustia Schitului, s-a făcut monah şi a trăit vreme de cinci ani în post şi rugăciune, după rânduiala monahilor. A mers apoi la Ierusalim să se închine la Locurile Sfinte şi aici l-a întâlnit pe călugărul Marcu, care i-a devenit ucenic. Căzând bolnav şi aducându-şi aminte că lăsase în Tesalonic multă avere, Sfântul Porfirie l-a trimis pe ucenicul său acolo, pentru ca acesta să-i împartă averea săracilor. Făcând cum i se poruncise, Marcu a împărţit săracilor o mare parte din avere şi, văzând lucrurile de preţ, a adus dascălului său mulţi galbeni, pe care acesta i-a împărţit cu mâna sa la săraci, neoprind pentru el nimic. Asemenea Sfântului Apostol Pavel, cunoştea meseria de a face corturi, învăţând totodată pe iudei şi pe păgâni cuvintele Evangheliei. Ioan al II-lea (386-417), Episcopul Ierusalimului, auzind despre viaţa Sfântului Porfirie, l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot, încredinţându-i paza Crucii Domnului. Pe vremea împăratului Arcadie, murind Episcopul din Gaza, Sfântul Porfirie a fost sfinţit episcop acolo, la cererea clerului şi a credincioşilor. Cu ajutorul Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Porfirie a reuşit să-i liniştească pe păgânii din Gaza şi cu daruri de la împărăteasa Eudoxia a înălţat acolo, în locul templului păgân, o biserică frumoasă. A trecut la Domnul la vârsta de 72 de ani, după 25 de ani de păstorire.
