Prorocul Avdie este amintit în Sfânta Scriptură, scrierea sa fiind cea mai scurtă din tot Vechiul Testament, aflată între cartea prorocului Ioil şi a prorocului Iona. Aceasta conţine 21 de versete şi se numeşte Vedenia lui Avdie. A trăit cu 600 de ani înainte de Hristos, iar cartea sa a fost scrisă în urma năvălirii unei puteri străine asupra Ierusalimului. Edomiţii, care erau fraţii evreilor, s-au unit cu duşmanii şi au luat parte la pustiirea lui Israel. Astfel, prorocul Avdie le vesteşte idumeilor pedeapsa pe care o vor primi de la Dumnezeu. „Cei din Negheb (Miazăzi) vor cuprinde muntele lui Isav, iar cei din câmpie, ţara Filistenilor; ei vor lua în stăpânire ţinutul lui Efraim şi al Samariei, şi Veniamin va stăpâni Galaadul. Şi cei robiţi din această oştire, fiii lui Israel, vor lua în stăpânire Canaanul până la Sarepta, şi cei robiţi din Ierusalim care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de la miazăzi. Şi biruitori se vor sui în muntele Sionului ca să judece muntele lui Isav; iar împărăţia a Domnului va fi!” (Avdie 1, 19-21). Cartea sa este un strigăt către dreptatea Domnului.
Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia, soţia sa
Mucenicul Adrian şi soţia sa, Natalia, erau din cetatea Nicomidiei şi au pătimit în zilele împăratului Maximian (286-305). Când a ajuns în Nicomidia, împăratul s-a închinat la zei și a poruncit ca toţi cei care cred în Hristos să fie prinşi şi chinuiţi. Doar 23 de creştini au fost prinşi atunci şi judecaţi. În timpul judecăţii, Adrian, un bărbat cinstit din Nicomidia, care ţinea obiceiul păgân, i-a întrebat de ce suferă atâta. Creştinii i-au răspuns că suferă pentru a primi bunătăţile cele pregătite de Dumnezeu. Adrian a declarat atunci că vrea şi el să moară împreună cu ei. Soţia lui, Natalia, la început s-a îngrijorat pentru întemniţare, dar aflând motivul, s-a îmbrăcat în haină luminată şi a mers la soţul ei, în temniţă, bucurându-se pentru alegerea pe care o făcuse. În seara dinaintea judecăţii, Adrian a mers la soţia sa, ca să-i spună de sfârşitul lui, însă Natalia nu l-a primit în casă, gândind că a fugit de mucenicie. Aflând însă vestea muceniciei, ea a mers la temniţă şi îi îmbărbăta pe toţi cei care sufereau pentru Hristos. Adrian a fost chinuit şi i s-au tăiat mâinile şi picioarele, apoi a murit, zdrobindu-i-se fluierele picioarelor. Moaştele sfinţilor au fost duse la Arghiropolis, unde şi-a dat sufletul şi Natalia, cu moarte mucenicească fără sânge.
