Adormirea Maicii Domnului, cea mai mare sărbătoare închinată Născătoarei de Dumnezeu

În fiecare an la 15 august, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului. Acest praznic este cel mai important din cele dedicate Sfintei Fecioare Maria în cursul anului bisericesc şi însemnate cu roşu în calendar, dintre care consemnăm: 8 septembrie - Naşterea Maicii Domnului, 1 octombrie - Acoperământul Maicii Domnului, 21 noiembrie - Intrarea în biserică a Maicii Domnului, 26 decembrie - Soborul Maicii Domnului, 25 martie - Buna Vestire, vineri în Săptămâna Luminată - Izvorul Tămăduirii.

În Sinaxar ni se spune că la 15 august sărbătorim cinstita Adormire a Preamăritei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria. Iar despre momentul mutării din această viaţă a Maicii Domnului acelaşi text aghiografic precizează că, atunci „când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine”, i-a descoperit cu trei zile înainte trecerea ei de pe pământ prin Arhanghelul Gavriil, care i-a vestit trecerea la „viaţa cea nemuritoare”.

Maica Domnului merge în Muntele Măslinilor ca să se roage, iar apoi se întoarce în casa ei, unde şi-a luat rămas-bun de la „rudeniile şi vecinii” ei. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a pregătit toate cele necesare pentru îngroparea ei. Prin putere dumnezeiască Sfinţii Apostoli au fost aduşi pe nori la Ierusalim pentru a fi prezenţi la Adormirea Maicii Domnului.

Sinaxarul ne spune că, „luând Fecioara iertăciune” de la toţi, „s-a culcat pe pat şi şi-a aşezat preacuratul său trup precum a dorit; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei vieţuire, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi, aşa, în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul”.

Sfinţii Apostoli au îngropat trupul Născătoarei de Dumnezeu în Ghetsimani şi timp de trei zile au privegheat în rugăciune „auzind neîncetat glasuri îngereşti”. Dintre Sfinţii Apostoli la înmormântarea Sfintei Fecioare a lipsit Toma, care a sosit la trei zile după şi „era mâhnit şi întristat că nu se învrednicise să vadă şi el” trupul adormit al Maicii Domnului. De aceea a fost deschis mormântul şi s-au minunat aflând locul de îngropăciune al Născătoarei de Dumnezeu gol. În mormânt nu au găsit decât giulgiul rămas ca mângâiere pentru Apostoli şi credincioşi, dar şi „mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu”.

Până astăzi, mormântul Maicii Domnului din Ghetsimani este gol mărturisind mutarea cu trupul a Născătoarei de Dumnezeu la cer, minune săvârşită de Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos.

Părintele profesor Mircea Păcurariu scrie că această minune este „încă o dovadă a preamăririi ei de către Dumnezeu, căci trupul nu i-a fost supus stricăciunii, aşa cum se întâmplă cu toţi oamenii, ci a fost ridicat la cer, ca să fie cinstit înaintea tonului ceresc”.

Legat de minunea mutării cu trupul la cer a Născătoarei de Dumnezeu, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel face precizări foarte importante pentru înţelegerea ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului:

„Astfel trupul din care S-a născut Mântuitorul Iisus Hristos nu a intrat în stricăciune, în descompunere, ci a fost în mod tainic și minunat schimbat și mutat la ceruri.”

„Maica Domnului, ca orice om, trece prin moarte, însă nu rămâne în moarte. Trupul Ei nu cunoaște stricăciunea, sufletul se separă de trup pentru un timp scurt, ca apoi să se întâlnească din nou și trupul Maicii Domnului să fie mutat la ceruri.”

„Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, numită și mutarea ei cu sufletul și apoi cu trupul la ceruri, nu este numită nici înviere, pentru că nimeni nu a văzut trupul ei înviat, nici înălțare la ceruri, pentru că ea nu s-a înălțat la ceruri cu forțe proprii, ci a fost mutată, ridicată la cer cu trupul în mod tainic și minunat.”

Teologia mariologică ortodoxă a praznicului Adormirii Maicii Domnului este sintetizată în troparul sărbătorii: „Întru naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii şi, prin rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”.

Acest text liturgic mărturiseşte pururea fecioria Maicii Domnului şi mai ales că după Adormirea ei nu-i părăseşte pe cei care-L cinstesc pe Fiul ei ca Domn şi Dumnezeu şi prin rugăciunile ei poartă de grijă credincioşilor care-i cer ajutorul.

Ea este mutată din moarte la viaţă de Dumnezeu, pentru că Maica Vieţii nu putea să rămână cu trupul în mormânt şi acesta să fie supus stricăciunii. Ea care s-a învrednicit să fie Maica Domnului nu putea să rămână cu trupul în mormânt.

Părintele arhimandrit Efrem, stareţul Mănăstirii Vatoped din Muntele Athos, scrie: „Trupul Preasfintei - ca şi trupul Fiului ei - nu a suferit stricăciune în mormânt, adică nu s-a schimbat, nu s-a descompus în elementele din care era alcătuit. Era cât se poate de firesc, cu atât mai mult, să nu sufere stricăciune nici trupul celei care L-a primit pe Dumnezeu, trupul Maicii Domnului. Sfântul Andrei Criteanul spune că nestricarea fecioriei Născătoarei de Dumnezeu la Naşterea lui Hristos are drept urmare firească neschimbarea trupului ei în clipa morţii: Naşterea nu s-a supus stricăciunii, iar mormântul nu a primit nestricăciunea!” (pemptousia.ro).

Imnografia praznicului ne spune că „prea­sfintele şi mai-marile puteri îngereşti, de minune spăimântându-se, privind unii la alţii, ziceau: Ridicaţi porţile voastre şi primiţi pe ceea ce L-a născut pe Făcătorul cerului şi al pământului şi, cu doxologii, să lăudăm cinstitul şi sfântul trup care a încăput pe Cel nevăzut de noi şi Domnul”.

În încheiere precizăm că cea mai importantă sărbătoare dedicată cinstirii Maicii Domnului datează din secolul al 5-lea şi locul unde a fost prăznuită prima dată Adormirea Născătoarei de Dumnezeu este Ierusalimul.

Părintele profesor Ene Branişte precizează că „în vechile sinaxare georgiene ziua de 15 august reprezenta sărbătoarea aniversării anuale a sfinţirii unei biserici a Maicii Domnului, zidite în secolul al 5-lea de Iklia Romana, între Ierusalim şi Betleem, aproape de locul unde era mormântul Rachelei şi unde, după tradiţie, Sfânta Fecioară a făcut un popas, cu puţin înainte de Naşterea Mântuitorului”. Generalizarea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului se datorează împăratului bizantin Mauriciu (582-602), „care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătorii la 15 august” (Liturgica Generală).

Pentru noi, românii, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este timpul liturgic când mulţumim Sfintei Fecioare Maria pentru ocrotire şi mai ales ne rugăm prin frumoasele pricesne închinate cinstirii ei: „O, Măicuţă Sfântă, te rugăm fierbinte să ne-asculţi de-a pururi marea rugăminte: nu ne lăsa Măicuţă să pierim pe cale, căci noi suntem fiii lacrimilor tale”.