Anul 2024, dedicat în Patriarhia Română pastorației și îngrijirii bolnavilor și Sfinților tămăduitori fără de arginți, ne-a oferit prilejul redescoperirii importanței unei lucrări mari și sfinte, aceea
„Astăzi Maica bucuriei se naște!...”
Maica Domnului este bucuria a toată făptura, a îngerilor și a oamenilor. Biserica a rânduit ca în primele zile ale anului bisericesc să o cinstească în mod deosebit pe Maica Domnului, deoarece prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu a început planul mântuirii noastre. Astăzi, 8 septembrie, cinstim cu cântări de laudă Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare ce reprezintă poarta de intrare în cuprinsul întregului şir de prăznuiri la care Biserica ne cheamă pe noi toți.
Biserica a rânduit ca în primele zile ale anului bisericesc să sărbătorim Nașterea Maicii Domnului, care prin această zi și prin toate rugăciunile rânduite întru sărbătorirea ei de peste an este rugătoare nebiruită către Mântuitorul Hristos.
Încă din Vechiul Testament, Maica Domnului a fost vestită de proroci și preînchipuită. Amintim doar câteva chipuri ale Maicii Domnului în Legea Veche: rugul aprins, care ardea și nu se mistuia (Maica Domnului a purtat în sine focul dumnezeirii și nu s-a ars de el), toiagul lui Aaron ce a odrăslit (s-a născut din părinți sterpi și a zămislit pe Hristos fecioară fiind), ușa încuiată văzută de prorocul Iezechiel (Hristos S-a născut din Fecioara Maria nestricând pecețile fecioriei ei), chivotul Legii Vechi, pricină a bucuriei împăratului David.
Nașterea Maicii Domnului din părinții Ioachim și Ana s-a realizat în urma multor rugăciuni ale acestora, întrucât Sfânta Ana era stearpă. La bătrânețile lor, Dumnezeu le-a trimis cel mai mare dar, pe prunca Maria. Împlinind făgăduința făcută lui Dumnezeu, aceea de a dărui Domnului copilul ce se va naște, părinții au dus-o pe pruncă la templu, unde a stat 12 ani.
Numele ales de părinții ei, Miriam, este nume evreiesc ce se tâlcuiește „cea frumoasă”, „cea plăcută”, „doamnă”, „stăpână”. Acest nume arată că Maica Domnului a moștenit toate darurile Duhului Sfânt și s-a bucurat de o curăție unică, neîntâlnită.
Dumnezeu Și-a ales o fecioară curată ca să Se întrupeze din ea, curățind firea omenească și ridicând-o de la starea căzută în care se afla. Sfântul Ioan Damaschin vede în Sfânta Născătoare de Dumnezeu cea mai curată făptură: „S-a adus lui Dumnezeu, Împăratul tuturor, îmbrăcată cu bună podoabă a faptelor bune, ca şi cu o haină de aur şi înfrumuseţată cu darul Duhului Sfânt, a cărei slavă este înăuntru. Că precum la toată femeia, bărbatul este slava ei cea din afară, aşa slava Născătoarei de Dumnezeu este înăuntru, adică rodul pântecelui ei… Fecioară de Dumnezeu dăruită, biserică sfântă a lui Dumnezeu, pe care acel începător de lume, Solomon, a zidit-o, şi în dânsa a pietruit, nu cu aur împodobită, nici cu pietre neînsufleţite, ci, în loc de aur, strălucind cu Duhul, iar în loc de pietre scumpe, avându-l pe Hristos mărgăritarul cel de mult preţ.”
Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a început să fie prăznuită încă din secolul V, între Sinodul III Ecumenic (431) și Sinodul IV Ecumenic (451). Acest lucru se observă datorită faptului că sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului se prăznuiește și la copți și siro-iacobiți, care s-au despărțit de Biserica Ortodoxă după Sinodul IV Ecumenic. Sfântul Roman Melodul este cel care a compus condacul și icosul acestui praznic, în secolul VI, iar în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit Canonul ce se cântă la slujba Utreniei. Hotărârea datei de 8 septembrie pentru prăznuire este în legătură directă cu ziua sfințirii unei biserici închinată Maicii Domnului la Ierusalim, de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.
Preacurata Născătoare de Dumnezeu este cinstită de creștini la orice slujbă rânduită de Biserică, pentru că ea este mama creștinilor și neobosită rugătoare către Fiul său pentru toți oamenii. Când Mântuitorul Hristos era pe cruce, i-a zis Maicii Sale despre Sfântul Evanghelist Ioan, care era lângă dânsa: „Iată fiul tău!”. Prin aceasta Domnul Iisus Hristos i-a încredințat Maicii Sale tot neamul omenesc, pentru care a devenit Maică mijlocitoare și ajutătoare grabnică.
În popor, Maica Domnului se bucură de o cinste deosebită. Este mai presus decât toți sfinții și decât toată făptura văzută și nevăzută. Este „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Astfel, credincioșii pun numele Sfintei Fecioare Maria pruncilor lor spre a fi ocrotiți de Maica Domnului în viața aceasta, dar și în fața Dreptului Judecător. De asemenea, multe locașuri de cult îi sunt închinate Născătoarei de Dumnezeu.
Ajutorul Maicii Domnului pentru creștini este absolut necesar, mai ales că Hristos miluiește pe cei care aleargă la El, tocmai pentru faptul că aceștia o cinstesc pe Maica Sa. Cine nu recunoaște pururea fecioria Maicii Domnului și pe ea ca Născătoare de Dumnezeu implicit nu Îl recunoaște pe Hristos ca Dumnezeu, spunea părintele Dumitru Stăniloae.
Mitropolitul Sfânt Antim Ivireanul o venera pe Maica Domnului cu cuvinte alese: „Aleasă eşti cu adevărat, ca soarele, pentru că eşti încununată cu toate razele darurilor dumnezeieşti şi străluceşti mai vârtos între celelalte lumini ale cerului. Aleasă eşti şi frumoasă ca luna, care cu lumina ei străluceşte mai mult decât stelele cerului. Aleasă eşti, ca revărsatul zorilor, pentru că ai alungat noaptea şi toată întinăciunea păcatului, aducând în lume ziua cea purtătoare de viaţă. Aleasă eşti ca izvorul care cu curgerile cereştilor bunătăţi adapă sfânta Biserică”.