Pornind de la cuvintele Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că „fiecare om poate deveni mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu prin care lucrează în lume ca să ridice și să vindece pe cei răniți
Biblia - verset cu verset: Tăierea împrejur reprezintă îndreptăţirea prin credinţă şi anticipează ritualul creştin al Botezului
Facerea 17, 26: „Avraam şi Ismael, fiul său, au fost tăiaţi împrejur în aceeaşi zi.“
Versetul de faţă reia ideea precedentelor fragmente ale acestui al şaptesprezecelea capitol al cărţii Facerii. Faptul că Ismael, fiul lui Avram, a fost tăiat împrejur „în aceeaşi zi“ cu patriarhul, reflectă urmarea aceluiaşi drum al ascultării de către fiul său, născut de Agar. „Un bătrân (n.r., Avram) s-a grăbit să împlinească şi porunca lui Dumnezeu, făcându-i mai râvnitori şi pe fiul său, şi pe cei din casa sa, ca să nu şovăie, ci să săvârşească cu multă grabă porunca lui Dumnezeu. Ai văzut câtă putere are un om virtuos? Îi învaţă să meargă pe urmele lui pe toţi cei din casa sa“, a exprimat Sfântul Ioan Gură de Aur referitor la fragmentul biblic de mai sus. Lipsa de amânare a tăierii împrejur, care, odată cu nou-născuţii, va fi fixată în a opta zi de la naştere, o foloseşte Sfântul Vasile cel Mare ca argument pentru creştini, îndemnându-i să nu întârzie Botezul pruncilor: „Iudeul nu amână tăierea împrejur din pricina acestei ameninţări: «Iar cel de parte bărbătească netăiat împrejur, care nu se va tăia împrejur, în ziua a opta, sufletul acela se va stârpi din poporul său, căci a călcat legământul Meu» (Facerea 17, 14); tu însă amâni tăierea împrejur cea nefăcută de mână omenească, care se săvârşeşte în Botez prin dezbrăcarea poftelor trupului: «În El aţi şi fost tăiaţi împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos“ (Coloseni 2, 11), deşi, auzi pe Însuşi Domnul spunând: «Amin, Amin, spun vouă, dacă nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va intra întru împărăţia lui Dumnezeu»“.
Cu referire la importanţa şi rostul tăierii împrejur, dacă dorim să facem o enumerare a lor, în Sfânta Scriptură găsim numeroase argumente în acest sens. În primul rând, circumcizia era o modalitate de a se deosebi urmaşii lui Avraam de cei din alte neamuri. Poate şi de aceea, Sfântul Vasile cel Mare, când se adresează iudeilor, urmaşi ai patriarhului Avraam, în cuvântările sale, foloseşte formula de adresare: „Ascultă şi tu, care eşti din proaspătă tăiere împrejur, care profesezi iudaismul...“.
Apoi, tăierea împrejur avea darul de a perpetua amintirea legământului lui Dumnezeu încheiat acum (consemnat, adică, în versetul de mai sus, Facerea 17, 11). De asemenea, trebuia să susţină curăţia morală: „Deci să tăiaţi împrejur inima voastră şi de acum înainte să nu mai fiţi tari la cerbice“ (Deuteronom 10, 16) sau, după cum scria şi Sfântul Ioan Gură de Aur, „ştiind că va fi nedesăvârşit sufletul urmaşilor lui Avraam, le-a dat ca un frâu semnul acesta al tăierii împrejur, pentru a le tăia pornirile lor nestăpânite de a se amesteca cu alte popoare“. Apoi, tăierea împrejur, după cum scria şi Sfântul Apostol Pavel, trebuie să reprezinte îndreptăţirea prin credinţă şi să anticipeze ritualul creştin al Botezului. Întocmai de aceea, la 8 zile de la naştere, Mântuitorul Iisus Hristos s-a supus orânduielilor legii vechi a circumciziunii, spre a demonstra că s-a născut în corp adevărat, dar la vârsta maturităţii va fi botezat, arătând că nu tăierea împrejur, ci Botezul este uşa de intrare în împărăţia cea cerească.