Cinstirea Crucii în mijlocul Postului Mare

A treia duminică din Postul Mare este dedicată cinstirii Sfintei Cruci. După cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieţii, tot aşa în mijlocul Postului Mare este cinstită Sfânta Cruce, cea de viaţă făcătoare. Părinţi au sădit Sfânta Cruce în mijlocul Postului Mare ca să ne amintească şi de lăcomia lui Adam, dar în acelaşi timp să ne arate, prin pomul acesta, şi înlăturarea osândei lui. Acum Biserica ne pune înainte Sfânta Cruce pentru a vedea ţinta postirii noastre, şi anume Săptămâna Mare când trăim plenar Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Pe tot timpul Postului Mare înaintea noastră stă Sfânta Cruce pe care S-a răstignit Hristos pentru mântuirea noastră.

La jumătatea Postului Mare credincioşilor le este arătată Crucea ca fiind steag de biruinţă a lui Hris­tos asupra păcatului şi asupra morţii, precum şi semn luminos al Învierii. Acum este scoasă în Bise­rică spre închinare Sfânta Cruce frumos împodobită.

Preotul, la finalul Utreniei din Duminica a treia din Postul Mare, ia „discul cu Sfânta Cruce şi, ţinându-l în dreptul frunţii, ocoleşte Sfânta Masă şi iese din Sfântul Altar pe uşa dinspre miazănoapte”, şi venind în mijlocul bisericii „ajunge pe solee, în faţa Uşilor Împărăteşti”, unde însemnează cruciş cu discul pe care se află Sfânta Cruce. Apoi „se întoarce în mijlocul bisericii, aşază discul cu Sfânta Cruce pe un analog”. După ce se cântă de trei ori: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim”, preotul se închină Sfintei Cruci şi apoi credincioşii prezenţi la slujbă (Liturghier).

Această rânduială de scoatere a Sfintei Cruci aminteşte de ceremoniile de la Catedrala „Sfânta Sofia” din Constantinopol, când în timpul Imperiului bizantin se scotea în ceremonie Crucea pe care a fost răstignit Hristos şi la care se închinau bizantinii pe parcursul săptămânii a patra din Postul Mare.

Ceremonia cu Sfânta Cruce din Duminica a treia din Postul Mare se repeta în Bizanţ „la Ceasul întâi în zilele de luni, miercuri şi vineri ale Săptămânii a 4-a”, după cum notează în lucrarea Triodul explicat ieromonahul Makarios Simonopetritul.

Cuviosul monah athonit ne explică înţelesurile cinstirii Crucii de acum, scriind că se face „venerarea ei în mijlocul Postului Mare - adică prin analogie în centrul timpului - pentru că a fost sădită în centrul lumii: în punctul în care, ca într-un cerc, extensiunea totală a virtualităţilor spaţiului îşi găseşte obârşia şi sinteza. Se ştie că, pentru iudei, Ierusalimul era considerat centrul lumii, oraşul sfânt, în centrul căruia era templul în care sălăşluia prezenţa slavei lui Dumnezeu. Această tradiţie s-a menţinut în creştinism, dar a dobândit acum un sens legat de răscumpărare. În centrul Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim se găseşte un omphalos (buric), socotit locul exact în care a fost sădită Crucea şi centrul lumii: În mijlocul Ierusalimului, în locul unde a fost împlântată Crucea Domnului, în care, după moartea Sa, S-a întors la viaţă, se înalţă o coloană, care nu lasă nici o umbră în momentul solstiţiului de vară. De unde se deduce că aici este centrul pământului şi că într-un sens istoric...” (Triodul explicat).

Cinstirea Crucii  în Duminica a treia din Postul Mare are ca „loc virtual mijlocul lumii”. Ea este adusă în procesiune în mijlocul bisericii, care în plan material este un microcosmos (aşa o prezintă Sfântul Maxim Mărturisitorul), ceea ce face ca simbolismul să se păstreze şi în timpul Săptămânii Mari, când timpul şi spaţiul sunt ordonate de semnul Crucii, după cum arată părintele Makarios Simonopetritul, care subliniază: „Crucea sădită în mijlocul pământului se regăseşte, aşadar, în mijlocul Postului Mare pentru a pregăti Patima (Răstignirea lui Hristos) care a avut loc, şi ea, la cea­sul al 6-lea (ora 12), adică în mij­locul zilei; dar şi pentru a aduce aminte credincioşilor adunaţi să o venereze că Hristos S-a răstignit de bunăvoie în centrul lumii pentru a-i reuni pe cei împrăştiaţi de păcat, în unitatea Trupului Său divino-uman...”

Hristos S-a înălţat pe Cruce pentru ca pe oameni să-i „adune” în unitate, de aceea „credinciosul trebuie să-şi găsească mai întâi unitatea pentru a se înălţa: trebuie să scape de multiplicitatea ce caracterizează aservirea sa patimilor prin asceza şi răstignirea duhovnicească în timpul Postului Mare, spre a putea urca pe Cruce împreună cu Hristos, pentru a coborî la iad împreună cu El, a învia cu El şi a urca duhovniceşte împreună cu El în cer” (Triodul explicat).

Crucea este cinstită în mijlocul Postului Mare pentru a ne arăta că drumul desăvârşirii noastre duhovniceşti are ca obiectiv să ajungem în Vinerea Mare, când Hristos S-a răstignit pentru mântuirea noastră. Adică în ziua când „Stăpânul făpturii şi Domnul slavei pe Cruce a fost pironit şi în coastă a fost împuns, fiere şi oţet a gustat”, fiind încununat „cu cunună de spini”, „Cel ce acoperă cerul cu nori”, iar „cu haină de ocară a fost îmbrăcat şi peste obraz a fost lovit cu mână de ţărână, Cel ce a zidit pe om cu mâna; pe spate a fost bătut, Cel ce îmbracă cerul cu nori; scui­pări şi biciuiri a luat, ocări şi palme, şi toate le-a răbdat” pentru noi, „ca să mântuiască lumea de înşelăciune, ca un milostiv”.

Părintele Makarios Simonopetritul subliniază că prezenţa Sfintei Crucii în mijlocul Postului Mare „evocă adunarea tuturor lucrurilor în Hristos ca centrul lor şi arată că în actualizarea ascetică a Patimilor simbolismul centrului e transpus duhovniceşte”.

Acum, în cele 40 de zile ale Păresimilor suntem invitaţi la asceză şi rugăciune pentru a ne învrednici de împăcarea cu Dumnezeu pe care a adus-o Hristos prin Jertfa Sa de pe Cruce. Acest timp de postire şi pocăinţă are drept ţintă Crucea lui Hristos prin care El, Fiul lui Dumnezeu făcut Om din dragoste faţă de noi oamenii, ne-a mântuit.

Uitându-ne la Cruce, ne uităm la Cel care S-a răstignit pentru noi, la Hristos Domnul Vieţii, şi o cinstim în mijlocul Postului Mare ca Pom al Vieţii, prin care am dobândit viaţa veşnică. Crucea „defineşte şi caracterizează tot timpul celor 40 de zile” ale Postului Mare, iar „calea ce duce la Paşti” este „marcată şi organizată de semnul Crucii: e un timp răstignit care duce la Crucea lui Hristos” (Ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat).

 În Duminica a treia din Postul Mare suntem aşteptaţi în biserică pentru a cinsti Crucea lui Hristos şi văzând-o înălţată în mijlocul bisericii „să ne închinăm ei” bucurându-ne plini de credinţă, iar cu dragoste să o sărutăm şi să ne rugăm „Domnului, Cel ce S-a răstignit pe ea de bunăvoie să ne învrednicească pe noi toţi să ne închinăm cinstitei Cruci” şi să ajungem la Înviere.