De la păcatele lumii la darul Învierii

Sfânta și Marea Zi de Miercuri, din Săptămâna Mare, încheie prima parte a acestei săptă­mâni speciale, în care se mai săvâr­șesc Liturghia Darurilor înainte sfințite și rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, făcând trecerea propriu-zisă către Sfintele Pătimiri ale Domnului, rememorarea tuturor momentelor mântuitoare din istoria omenirii, pe care Hristos le trăiește împreună cu iubiții Săi Ucenici și Apostoli. Tema centrală a Sfintei și Marii Miercuri este fapta femeii păcătoase, care vine cu vasul sau alabastrul cu mir de mare preț și unge cu el picioarele Mântuitorului, ștergându-le cu părul capului ei.

În paralel cu această lucrare fundamentală și foarte importantă a omului ce se întoarce către Dumnezeu, prin taina cea mare a pocăinței, sau a schimbării vieții, vedem un alt exemplu trist și, din păcate, foarte actual: pe cel al Ucenicului și Apostolului Iuda Iscarioteanul, care, mânat de alte interese și gânduri lumești, prea lumești, Îl vinde pe Mântuitorul pentru 30 de arginți și apoi își pierde și viața, prin sinucidere. Părerea sa de rău, accentuată de influența demonică, distrugătoare de vieți, l-a făcut să nu mai suporte consecințele trădării și, aruncând arginții în fața membrilor Sinedriului, se duce și își pune capăt zilelor.

Pe de o parte, vedem întoarcerea unui om, adică a acestei femei care mai înainte fusese atrasă de păcate și de plăcerile lor, dar care, întâlnindu-L pe Hristos, își dă seama că ceea ce a făcut ea nu este bine, nu reprezintă scopul vieții și împlinirea mult dorită a omului și părăsește viața aceasta, reorientându-se spre Hristos, pe Care Îl simte ca pe noua ei șansă.

Lasă egoismul patimilor, dimpreună cu plăcerile lor distrugătoare de puteri și de vieți, și se întoarce spre Izvorul Vieții. Dar are deja înțelepciunea de a intui că Acesta Se află pe o cale specială de urmat, ce trece prin moarte și tocmai de aceea, pentru îngroparea Lui, dar și în semn de recunoștință a sufletului ei pentru tot ceea ce a făcut-o să înțeleagă și să găsească la El, trece peste rușinea faptelor ei și peste prejudecățile vremii aceleia și vine la picioarele lui Iisus, Căruia Îi arată toată dragostea și recunoștința sa, prin mirul pe care I-l varsă nu pe cap, ci pe picioare, în semn de smerenie și mare cinste arătată față de Hristos. De aceea, sufletul ei își găsește odihna mult căutată și binemeritată, având în vedere întoarcerea și convertirea ei.

De cealaltă parte, un alt om, Iuda, ce se învrednicise să fie chemat, împreună cu ceilalți Apostoli, să stea în preajma Mântuitorului și să cunoască cele mai profunde taine și învățături ale Sale. Care nu săvârșise mari păcate, ca și femeia cea păcătoasă, dar totuși, în sufletul său chinuit de lăcomia de arginți, de îndoieli și poate că și de măririle lumii acesteia, fiind amăgit cu bani și nu puțini, dă frâu liber acestor porniri rele ale sufletului și, în loc să rămână fidel, până la sfârșit, Învățătorului, se duce la arhierei și mai-marii poporului, care nu știau cum să se apropie de Iisus, din cauza mulțimii ce Îl adora și Îl înconjura, și le promite să Îl vândă, într-un moment tainic, când era singur, iar mulțimea nu putea să le oprească planurile ucigașe. Acest lucru se întâmplă după momentul cu totul special al Marii Rugăciuni Arhierești și al ultimelor sfaturi și învățături pe care le-a dat Iisus Ucenicilor Săi și după momentul de maximă intensitate și comuniune, al Cinei celei de Taină, la care a luat parte, din păcate, și Iuda. Și, prin sărutare mincinoasă și obișnuitul lor salut: „Bucură-Te, Învățătorule!” (Matei 26, 49), Îl arată de fapt ostașilor trimiși din partea arhiereului și a membrilor Sinedriului, iar Iisus Hristos este prins și este dat spre moarte. Prin vânzarea și trădarea ucenicului, Învățătorul este dus la batjocuri, la pătimiri și la moarte. Dar aici sunt taina cea mare și măreția dumnezeirii și a lucrării de mântuire, că Hristos primește toate acestea de bunăvoie, tocmai pentru a scăpa definitiv umanitatea din ele și a le oferi oamenilor darul și posibilitatea de a se întoarce din nou la Dumnezeu, arătându-le și calea. „Unde merg Eu, voi știți și știți și calea” (Ioan 14, 4). „Mă duc la Tatăl Meu și Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru” (Ioan 20, 17). Și „Mă duc să vă pregătesc vouă loc, astfel încât acolo unde sunt Eu, să fie și ucenicul Meu” (Ioan 14, 2-3). Cu alte cuvinte, trecând și ucenicii Săi prin asumarea, în deplină libertate, a pătimirilor și batjocurilor ce le vin din partea oamenilor și a diavolului și mai ales gustând moarte, să se facă părtași și Sfintei Sale Învieri. Și astfel să se întoarcă la viața cea veșnică și la Împărăția cerurilor, pe care o pierduseră prin păcatul lui Adam și al Evei, la îndemnul cel viclean al șarpelui.

Iar o exemplificare de nivel înalt și exprimată printr-un limbaj teologic, de o mare profunzime și frumusețe, ne-o oferă idiomela de la sfârșitul Deniei din ziua de Miercuri, care îi aparține Sfintei Casiana Monahia. Cea care, prin tinerețea și frumusețea ei, ar fi putut ajunge soția noului împărat iconoclast, Teofil, dar care, prin voința ei puternică și prin înțelepciunea ei bazată pe învățăturile creștine, a ales să rămână fidelă lui Hristos și să meargă pe calea nevoinței și a vieții călugărești până la sfârșit. La fel cum au făcut-o atâtea alte Sfintei mari ale Bisericii noastre, între care două se află la noi, în Biserica Ortodoxă Română, fiind foarte cunoscute și iubite: Sfânta Mare Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeș și Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, cea făcătoare de minuni.

În această zi din Săptămâna Mare, dincolo de fapta cea minunată și de mare trebuință a ungerii cu mir a Mântuitorului, pentru „îngroparea Lui” (Matei 26, 12), ce s-a făcut în grabă, avem așadar și două exemple foarte importante de viață. Pe femeia cea păcătoasă care L-a descoperit pe Hristos și și-a schimbat viața, urmându-L. Deși în acel moment se simțea deja tensiunea prinderii și a încetării vieții Sale pământene. Și avem exemplul lui Iuda, care Îl auzise pe Mântuitorul de multe ori vorbind despre Pătimirile prin care trebuie să treacă, despre moartea și Învierea Sa, care văzuse minunile cele mari săvârșite de Acesta și care totuși s-a lăsat prins de iubirea de averi, sau de arginți, nu s-a dat înapoi de la acest mare păcat al trădării, urmat de deznădejde, și care și-a pierdut și viața, prin influența celui rău, care gestionează, pentru o vreme, averile și împărățiile lumii acesteia. Dar care poate să devină o mare primejdie pentru viața și mântuirea omului. Și de care să ne ferească și pe noi Bunul Dumnezeu, prin darul și puterea lui Hristos și prin exemplul cel bun al femeii celei păcătoase, care și-a schimbat viața aceasta și a dobândit, în schimb, viața cea veșnică, în Împărăția cerurilor! Amin.