Descoperirea de la stejarul Mamvri

Întâlnirea lui Avraam cu cei Trei Oameni, ilustrată în Facerea capi­to­lul 18, este una dintre cele mai interesante și misterioase din Sfânta Scriptură. În tradiția ortodoxă, episodul a fost zugrăvit în icoana Ospitalității lui Avraam. Începând cu lucrarea Cuviosului Andrei Rubliov, un detaliu al acestei scene constituie singura reprezentare iconografică acceptată a Sfintei Treimi.

Descoperirea Sfintei Treimi nu reiese atât din icoana care ilustrează acest episod, cât din însăși narațiu­nea biblică, asta în ciuda faptului că cei trei oameni pe care Avraam îi întâlnește nu sunt Persoanele Sfintei Treimi apărute în chip văzut. Cea mai veche și consistentă interpretare a acestui pasaj este aceea că a Doua Persoană dumnezeiască, Fiul lui Dumnezeu, îl vizitează împreună cu doi îngeri pe Avraam.

Textul din Facerea 18 se deschide cu afirmația că Domnul, Iahve, i Se arată lui Avraam la stejarul Mamvri, locul în care patriarhul trăiește. Nu este prima oară când Domnul apare sub formă corporală, fizică, dar e prima oară când este văzut ca om. Avraam vede trei oameni călătorind și îi întâmpină, însă li se adresează mai întâi la singular, probabil unei singure Persoane (v. 3). În continuare, patriarhul le oferă ospitalitate, iar aceștia acceptă găzduirea și masa. În versetul 9, cei trei adresează împreună o întrebare lui Avraam, iar în versetele următoare, Unul dintre aceștia continuă conversația cu patriarhul și cu soția lui, Sarra, fiind identificat în mod direct cu Domnul (v. 13). Cei trei pleacă apoi de la Avraam și se îndreaptă spre Sodoma și Gomora, iar bătrânul îi conduce (v. 16). În versetul 22, când grupul se desparte, numai Domnul rămâne alături de Avraam.

Asocierea celor trei oameni cu Sfânta Treime tinde să provină și din obișnuința de a lectura Biblia în mod fracționat, separând evenimentele relatate. În acest caz, episodul distrugerii Sodomei și Gomorei urmează imediat relatării despre primirea oaspeților de către Avraam. Facerea 19, 1 afirmă în mod expres că cei doi oameni care îi părăsesc pe Domnul și pe Avraam și ajung în cetatea Sodoma sunt îngeri. Misiunea lor este aceea de a-l salva pe Lot, nepotul patriarhului, de la distrugerea iminentă a cetății cauzată de păcatele și nedreptățile locuitorilor. Cele două capitole reprezintă unul din pasajele biblice în care ființele îngerești sunt descrise ca având trupuri. Dincolo de faptul că cei doi îngeri, împreună cu Domnul, stau la masă cu Avraam, Sfântul Apostol Iuda compară intențiile odioase ale bărbaților din Sodoma, vizavi de cei doi vizitatori, cu păcatul îngerilor răzvrătiți din vremea potopului (Iuda 6-8).

Cu toate acestea, prezența în poveste a două Persoane ale Sfintei Treimi este puternic sugerată de textul biblic în două momente ale acestei relatări. Mai întâi, înainte de plecarea îngerilor spre Sodoma și de mijlocirea lui Avraam pentru locuitorii cetății (Facerea 18, 22-33), patriarhul „surprinde” o conver­sație care îl privește, care pare a fi purtată de Unul din oaspeții săi, Domnul, cu Dumnezeul nevăzut (18, 17-21). Dialogul Fiului lui Dum­nezeu, aflat pe pământ, cu Domnul din cer, întrevede rugăciunile Mântuitorului Hristos adresate Tatălui ceresc în textul Evangheliilor. Mai mult, exprimarea din versetul 21 amintește de pogorârea lui Dumnezeu la Turnul Babel (Facerea 11, 5-7). Deosebit de grăitoare sunt și cuvintele care descriu distrugerea Sodomei. După ce Lot și familia sa scapă, cu ajutorul celor doi îngeri, din cetate, textul afirmă că Domnul a trimis peste Sodoma și Gomora ploaie de foc și pucioasă de la Domnul, din cer. Cu alte cuvinte, Iahve, prezent pe pământ, trimite pedeapsa asupra cetăților păcătoase de la Iahve, Dumnezeul nevăzut.

Comentatorii creștini din primele veacuri afirmă că Cel Care S-a arătat lui Avraam a fost Domnul, Fiul lui Dumnezeu, întrupat mai târziu în Persoana lui Iisus Hristos, însoțit de doi îngeri. Printre aceștia se numără Sfântul Iustin Martirul, Sfântul Ioan Gură de Aur sau Eusebiu de Cezareea. Despre hristofania de la stejarul Mamvri vor­bește și Sfântul Irineu de Lyon în „Demonstrația propovăduirii apostolice”: „El vorbeș­te cu Domnul, iar Domnul cu el. Doi dintre băr­bați au fost îngeri, unul a fost Fiul lui Dumnezeu, cu Care Avraam a vorbit, mijlocind pentru sodomiți, ca ei să nu fie nimiciți dacă între ei s-ar găsi zece bărbați drepți... Fiul, care a vorbit cu Avraam, era Dom­nul; El a primit puterea de a pedepsi pe sodomiți de la Domnul din cer, de la Tatăl, Care domnește peste toate”.

Cu timpul, interpretarea trinitară a episodului teofaniei de la Mamvri se impune în exegeza patristică și, așa cum am văzut, și în iconografie, nu fiindcă textul ar sugera prezența reală a Persoanelor Sfintei Treimi, ci fiindcă Părinții de mai târziu ai Bisericii au surprins, în interpretarea lor, și alte sensuri, mai înalte și profunde, ale textului biblic. Să nu uităm că Domnul și cei doi îngeri vorbesc cu aceeași voce (18, 9). Cei trei pot fi văzuți, astfel, ca o reprezentare vizibilă, o icoană a Sfintei Treimi.

Acest text, ca multe altele, con­ține un paradox. Domnul este întâlnit de Avraam și, ulterior, de multe alte personaje vechi-testamentare, în ciuda pasajelor care afirmă clar că nimeni nu Îl poate vedea pe Dumnezeu și să trăiască (Ieșirea 33, 20; 1 Timotei 6, 16). Aceste întâlniri ale oamenilor cu Dumnezeul lui Israel i-au determinat pe interpreți să concluzioneze încă de la început că există cel puțin două ipostasuri veșnice ale lui Iahve: Unul este invizibil, iar Celălalt devine văzut și interacționează cu oamenii în mod fizic, corporal. Acesta din urmă a devenit Om în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, fiind identificat fără echivoc cu Îngerul Domnului, Cuvântul lui Dumnezeu și Fiul Omului din descoperirile vechi-testamentare.

Descoperirea de la stejarul Mam­vri este semnificativă datorită a ceea ce ne învață despre Mântuitorul Hristos. Înaintea Lui mijlocește Avraam pentru cele două cetăți. Hristos este Cel Care Își trimite îngerii să îl salveze pe Lot, însă tot El trimite focul din cer pentru a distruge orașele corupte de păcat și răutate. Doar Hristos poate afirma că există înainte de Avraam (Ioan 8, 58), iar când vorbește despre păcatele Sodomei, o face având cunoș­tința directă a situației (Matei 10, 15; 11, 23-24). Hristos afirmă limpede că responsabilitatea restaurării ordinii dumnezeiești în lume Îi apar­ține (Ioan 5, 22). Distrugerea Sodomei și a Gomorei nu este altceva decât o pregustare a Judecății de Apoi, inițiată de revenirea Fiului Omului (Luca 17, 28-30).