.jpg)
Tradiția patristică, fundamentată pe revelația biblică, ne vorbește despre o taină a omului, ascunsă în el chiar de la creație, anume că bărbatul și femeia, egali în fața lui Dumnezeu din punctul de vedere al chemării lor la desăvârșire, au totuși vocații diferite și complementare, în sensul că se întregesc și se împlinesc unul prin celălalt. Părinții Bisericii au prețuit profund femeia creștină, evocând chipuri luminoase de femei - mironosițe, mucenițe, fecioare, cuvioase sau mame -, culminând cu Maica Domnului, modelul desăvârșit al femeii creștine, cea care este cu adevărat „simbol al Bisericii”. Prezența Maicii Domnului în viața și lucrarea Fiului lui Dumnezeu în lume, o prezență vie, dar discretă, smerită, a devenit paradigma slujirii femeii în Biserică.
Dicţionar teologic
- Paisianismul este o mişcare de intensificare a trăirii şi rugăciunii monastice, iniţiată de Sf. Paisie Velicikovski în Moldova, în a doua jumătate a sec. XVIII.
Paisie, pe numele său laic Platon, după ce studiază teologia la Lavra Pecerskaia, se stabileşte la Schitul Poiana Mărului (lângă Râmnicul Sărat), unde devine ucenic al Sf. Vasile de la Poiana Mărului. Pleacă la Muntele Athos, unde va intra în călugărie sub numele de Paisie. Adunând în jurul său mulţi ucenici, el este făcut ieromonah şi duhovnic. Însoţit de o parte dintre ucenicii săi, Paisie revine în Moldova, unde, cu sprijinul mitropolitului Gavriil Callimachi, se stabileşte la Mănăstirea Dragomirna (ctitoria mitro-politului Anastasie Crimca), care era aproape pustie, şi începe organizarea ei într-un spirit cu totul nou. În acest scop întocmeşte un regulament („îndreptar”) din 28 de puncte, cu rânduieli pentru vieţuitorii mănăstirii, deveniţi şi mai numeroşi, fiind nu numai români, ci şi slavi (ruşi, ucraineni) pentru care va şi rândui ca slujbele să se săvârşească şi în limba română şi în lb. slavonă. Regulamentul prevedea: viaţa de obşte, ascultare, smerenie, muncă, sărăcie, respectarea „pravilei călugăreşti”, săvârşirea slujbelor conform Tipicului ş.a. Un accent deosebit se va pune pe viaţa culturală, prin lecturi şi traduceri din scrierile marilor asceţi greci şi slavi, ca: Antonie cel Mare, Isaia Pustnicul, Petru Damaschin, Marcu Ascetul, Teodor Studitul, Macarie cel Mare etc. Paisie întocmeşte o lucrare despre „Rugăciunea minţii”, combătând pe cei care negau valoarea acestei rugăciuni de bază a vieţii călugăreşti. În anul 1779, domnitorul Constantin Moruzi (1777-1782) îl numeşte pe Paisie stareţ la Mănăstirea Neamţ, unde se afla cea mai bine organizată viaţă mănăstirească din Moldova. Paisie va continua activitatea sa, după aceleaşi rânduieli athonite, precum şi activitatea culturală (scrieri originale şi traduceri din Sfinţii Părinţi şi marii asceţi răsăriteni); construieşte un spital şi măreşte numărul chiliilor, căci se aflau acum în mănăstire peste 700 de călugări, unii veniţi de pe tot teritoriul românesc (Ţara Românească şi Ardeal) şi din alte ţări (bulgari, sârbi, greci, ruşi). Paisie formase la Neamţ o adevărată şcoală de traducători. Aici s-a tradus, din lb. greacă în slavonă, şi Filocalia, pe care mitropolitul rus Gavriil a tipărit-o la Petersburg. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)
