În contextul Anului omagial comemorativ al sfintelor femei din calendar, în această Duminică a 5-a a Postului Mare se cuvine să ne îndreptăm gândul și inima spre sfintele cuvioase care au fost odrăslite de pustiul cel mult roditor al virtuții. Departe de zgomotul lumii, în tăcerea și asprimea pustiei, ele au rodit țarina inimii, prin rugăciune, smerenie și nevoință, devenind pilde vii de credință și dăruire pentru toți cei care caută apropierea de Dumnezeu. Viețile lor ne arată că adevărata rodire nu vine din belșugul celor materiale, ci din adâncul unei inimi curate și din lucrarea virtuților.
Dicţionar teologic
- necropolă ( - necropolis = cetatea morţilor, de la - nekros = mort, - polis - oraş)
- în vechime, cimitire subterane; nume care se dădea în păgânism unui număr mai mare sau mai mic de morminte adunate la un loc; nume dat de grecii vechi mormintelor greceşti din Alexandria (Egipt), mormintelor egiptene, mormintelor din Asia Mică, precum şi celor etrusce. Uriaşele mausolee în care se aşezau regii şi animalele lor sfinte erau numite de greci piramide, de la pir = foc, fiindcă se terminau ascuţindu-se ca para focului; egiptenii le numeau paromo (mormânt regesc); romanii le numeau columbaria (firidele în care se depuneau urnele cu cenuşa morţilor). Necropolele puteau fi subterane sau la suprafaţă, în preajma unui oraş, cum au fost marile necropole egiptene, greceşti şi etrusce. Termenul de „necropolă” a fost folosit de arheologi pentru a denumi cimitirele antice. (pr. asist. dr. Ioan Valentin ISTRATI)





