Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi şi Săptămâna albă

În Duminica a treia din perioada Triodului, Biserica ne-a pus înainte Înfricoşătoarea Judecată, care marchează sfârşitul lumii. Numele acestei duminici vine de la pericopa evanghelică ce se citeşte la Sfânta Liturghie în acea zi (Matei 25, 31-46) şi în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne prezintă criteriile Judecăţii universale de la a doua Sa venire la Parusie. După această duminică, care ne-a dus la sfârşitul lumii, urmează Săptămâna albă sau a brânzei, în care ne întoarcem la începutul creaţiei, când primii oameni, Adam şi Eva, trăiau în Rai. Această săptămână ne introduce în timpul binecuvântat al Postului Mare.

Dacă în Duminica Lăsatului sec de carne se încheie simbolic timpul istoric al umanităţii prin Înfricoşătoarea Judecată, în Săptămâna albă sau a brânzei se deschide un timp de pregătire pentru începutul Postului Mare. În această săptămână, între Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a Lăsatului sec de carne) şi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), este condensată întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc.

După Săptămâna albă sau a brânzei, în care ne amintim de timpul petrecut de primii oameni în Rai şi trăim drama pierderii Raiului prin neascultarea şi nepostirea lui Adam, urmează Postul Mare, care este pregătirea noastră pentru a fi alături de Hristos în Săptămâna Mare a Sfintelor Sale Pătimiri, prin care am fost izbăviţi de păcatul strămoşesc. La capătul acestui urcuş duhovnicesc este luminoasa zi a Învierii Domnului, ziua redobândirii Raiului de către neamul omenesc, pierdut prin păcatul lui Adam.

Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi

Această duminică ne-a pus ­îna­inte cea de-a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos la Parusie şi Judecata pe care o va face neamului omenesc, care este numită Înfricoşătoare pentru consecinţele ei veşnice: Împărăţia lui Dumnezeu pentru cei drepţi şi iadul pentru cei nedrepţi, toate aceste stări fiind veşnice, fără de sfârşit. Nimeni nu cunoaşte ziua Parusiei şi a Înfricoşătoarei Judecăţi, afară de Dumnezeu-Tatăl, dar semnele apropierii ei le găsim în Sfintele Evanghelii şi în Apocalipsă.

Biserica îndeamnă pe om ca, pe parcursul vieţii sale pământeşti, să se pregătească prin credinţă şi fapte bune pentru a dobândi viaţa veșnică din Împărăţia lui Dumnezeu. Prin moarte, această pregătire se încheie, omul îşi lasă toate grijile pământeşti, iar trupul îi este aşezat în mormânt, unde se descompune, dar se alcătuiește din nou la învierea obştească. Sufletul continuă, însă, să trăiască, nu-şi întrerupe existenţa nici pentru o singură clipă, iar la sfârşitul veacurilor, la Înfricoşătoarea Judecată, se uneşte din nou cu trupul care învie şi astfel se prezintă ­înaintea Dreptului Judecător - Hristos Domnul.

Această Judecată este universală, pentru că toţi oamenii vor fi supuși ei, are un caracter public, deoarece se va face în faţa întregii lumi, şi este definitivă prin sentinţa ei, care este veşnică. Scopul Judecăţii universale este să se constate cum a întrebuinţat fiecare om darurile primite de la Dumnezeu, cum a trăit şi s-a comportat faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Criteriile ei sunt cele ale milei creştine mărturisite prin fapte bune. Adică modul cum ne raportăm la aproapele nostru. Dacă o facem cu bunătate şi solidaritate în suferinţă, ne mântuim; dacă o facem cu răutate şi indiferenţă, ne osândim la chin şi durere veşnică.

La Înfricoşătoarea Judecată, Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu, Se va arăta în toată slava Sa dumnezeiască, va sta pe tronul de judecată şi va judeca toate neamurile. Sinaxarul din Triod ne spune că, la sunetul trâmbiţelor îngereşti, tot neamul omenesc „va veni deodată” la Ierusalim, „şi acolo vor sta tronurile de judecată. Toţi oamenii care au trăit pe pământ vor fi prezenţi la Înfricoşătoarea Judecată, cei morţi înviind. Domnul, printr-un singur cuvânt, va despărţi pe cei drepţi de cei păcătoşi. Şi vor merge lucrătorii faptelor bune spre a primi viaţa veşnică, iar păcătoşii, iarăşi, spre a primi chinul veşnic. Şi nu vor înceta niciodată acestea, nici viaţa veşnică, nici chinul veşnic”.

Prin Înfricoşătoarea Judecată se încheie timpul lumii acesteia şi începe pentru cei drepţi fericirea veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru cei răi suferinţa veşnică în iad.

Duminica a treia a Triodului ne îndeamnă la un timp al evaluării duhovniceşti a vieţii noastre şi la înţelegerea faptului că suntem creaţi de Dumnezeu din iubire şi pentru viaţa veşnică în Împărăţia cerurilor.

Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi poartă şi numele de Duminica Lăsatului sec de carne, pentru că, din această zi şi până la sărbătoarea pascală, nu mai mâncăm produse din carne.

Săptămâna albă sau a brânzei

Denumirea acestei săptămâni vine tocmai de la alimentele pe care le mâncăm în cele șapte zile ale ei: brânză, lapte şi ouă, plus derivatele lor. În această săptămână se face dezlegare şi la peşte, inclusiv miercuri şi vineri.

Săptămâna brânzei ne aminteşte de timpul pe care protopărinţii Adam şi Eva l-au petrecut în Rai. În Săptămâna albă suntem aduşi la începutul creaţiei şi la crearea omului şi aşezarea lui în Eden.

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său în a şasea zi a creaţiei, bărbat şi femeie (Facerea 1, 27). După ce-l creează pe om, Dumnezeu îl binecuvântează zicând: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Facerea 1, 28).

Dumnezeu face pentru om o grădină în Eden, numită Rai, unde-l aşază pe cel pe care îl zidise (Facerea 2, 8-9). Omul are ca sarcină să lucreze şi să păzească această grădină, iar porunca divină este să nu mănânce „din pomul cunoştinţei binelui şi răului”, pentru că „în ziua în care va mânca va muri” (Facerea 2, 16-17).

Din necesitatea comuniunii, Dumnezeu creează pentru Adam femeia (Facerea 2, 21-22). Starea lor primordială este de armonie cu Dumnezeu şi cu întreaga creaţie. Ei erau în comuniune cu Dumnezeu şi se bucurau de vederea Lui. Adam şi femeia lui duceau în Rai o viaţă fericită, împlinind cuvântul lui Dumnezeu.

În urma ispitei celui rău, omul calcă porunca divină, devenind neascultător faţă de Dumnezeu şi, necăindu-se, pierde Raiul (Facerea 3,1-23). Consecinţele căderii omului sunt pierderea nevinovăţiei, dreptăţii şi sfinţeniei originare, prin care era în comuniune cu Dumnezeu.

Această săptămână ne pregăteşte pentru Postul Mare, mai ales prin imaginea lui Adam în Rai, când se hrănea din pomii Raiului, deci fără carne. Şi noi, în timpul Postului Mare, ne aflăm în ipostaza lui Adam din Rai, nemâncând carne.

Duminica ce urmează ne pune înainte izgonirea lui Adam din Rai, deoarece a călcat porunca postului, mâncând din „pomul cunoştinţei binelui şi răului”. Astfel, el pierde Raiul pentru că nu a postit. Noi suntem chemaţi să postim pentru a câştiga Raiul, deschis prin Învierea lui Hristos, pentru care ne pregătim prin Postul Sfintelor Paşti, alcătuit din cele şase săptămâni ale Postului Mare şi Săptămâna Mare.

În concluzie, Duminica Lăsatului sec de carne ne-a pus înainte Înfricoşătoarea Judecată, deci sfârşitul istoriei umanităţii din lumea aceasta, iar Săptămâna albă ne aminteşte de începutul neamului omenesc şi de timpul petrecut de primii oameni în Rai, locul unde a apărut umanitatea în istoria creaţiei.