„Fecioara pe Cel mai presus de fiinţă naşte”

Hristos Se naşte de Crăciun din Maică Fecioară Preacurată şi „lumina cunoştinţei” răsare întregii lumi. Prin Naşterea Lui „toate s-au luminat”, cerul şi pământul se veselesc, iar îngerii cu oamenii prăznuiesc duhovniceşte că „Dumnezeu în trup S-a arătat celor ce şedeau în întuneric” şi în umbra morţii.

Acestea sunt adevăruri dogmatice exprimate liturgic de cântările dedicate de Biserică marelui praznic împărătesc al Naşterii Domnului. Întreaga imnografie închinată Crăciunului este una teologică, prin care Sfinţii Părinţi exprimă învăţătura de credinţă ortodoxă hristologică a venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu în chip de Prunc Preasfânt.

La loc de cinste între aceste sintetizări teologice ale dogmelor ortodoxe stă Condacul Naşterii Domnului alcătuit de marele imnograf Roman Melodul. Despre el Sinaxarul de la 1 octombrie, când este sărbătorit ca sfânt cuvios, ne spune că era din Siria şi în timpul domniei împăratului Anastasie I (491-518) a venit la Constantinopol. Aici, în Biserica Maicii Domnului din Chir, primeşte „darul alcătuirii Condacelor”. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i se arată în vis şi-i dă o bucată de hârtie pe care îi porunceşte să o mănânce. Cuviosul deschide gura şi înghite hârtia. Această viziune Sfântul Roman Melodul o are în noaptea Ajunului Crăciunului. Când se trezeşte în dimineaţa praznicului Naşterii lui Hristos, merge în biserică şi din amvon cântă: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naște şi pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci” (Condacul Naşterii Domnului).

În mod minunat Cuviosul Roman Melodul primeşte acest imn de slavă închinat Naşterii Pruncului tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci. Prin acest condac ni se descoperă înţelesurile profunde ale Crăciunului, când Preasfânta Fecioară Maria naşte „pe Cel mai presus de fiinţă”. Acesta este Fiul lui Dumnezeu, Cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.

Dumnezeu Cuvântul „Se întrupează şi de Tatăl nu Se desparte”. „Făcătorul a toate” Se naşte din Fecioară fără stricăciune şi ea devine „Maică a Ziditorului”. Ea este Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară pentru că „pe Fiul Cel din veşnicie sub ani L-a născut”. Astfel, „Cel din fire nevăzut” Se face văzut în chipul Pruncului Nevinovat, pe care Maica Preacurată Îl înfaşă şi-L aşază în ieslea din peştera Betleemului, unde păstorii şi magii vin să I se închine „Celui ce S-a născut spre mântuirea noastră”.

Hristos Se naşte în peşteră, pentru că pământul acest loc îl oferă „Celui neapropiat”, dar şi ca o preînchipuire a mormântului zidit în peştera de unde va învia, deschizând Raiul neamului omenesc. „Peştera aduce Edenul” prin Hristos, Domnul Vieţii, „Soarele celor din întuneric”.

Slăvim smerenia Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Iubitorul de oameni, Care în „peşteră S-a sălăşluit” şi de iesle a fost primit. „Ieslea e potirul care-L ţine înăuntru pe Cel ce Se face trup şi Se dă spre hrană pentru viaţa lumii” (Ieromonahul Makarios Simonopetritul, Sinaxarul - Vieţile Sfinţilor), iar peştera este Biserica unde Se aduce Hristos ca Euharistie.

Steaua vesteşte pe Hristos, Care vine în lume, iar după Naşterea Lui arată locul unde este Pruncul Sfânt cu Preasfânta Sa Maică. Sub călăuzirea ei, „cei ce slujeau stelelor” învaţă de la ea „să se închine” lui Hristos, „Soarele dreptăţii”, şi să-L cunoască pe El ca „Răsăritul cel de sus”. Aceşti slujitori ai stelelor sunt magii „venind de la Răsărit” în Betleem, care „se închină lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat” şi-I aduc „daruri scumpe: aur lămurit, ca unui Împărat al veacurilor; tămâie, ca unui Dumnezeu al tuturor şi ca un mort de trei zile; şi smirnă, ca Unuia fără de moarte” (Alcătuire a lui Anatolie la Naşterea Domnului).

„Magii cu steaua călătoresc” şi alături de păstori slavoslovesc: „Că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”. El nu vine la noi ca adult, ci urmează parcursul vieţii omului după pierderea Raiului şi vine în lume Prunc, „Dumnezeu Cel cu totul desăvârşit”.

După cum ne spune Alcătuirea lui Ioan Monahul, Domnul „prin naştere a pecetluit fecioria (Maicii Sale), prin scutece legăturile păcatelor a dezlegat şi cu pruncia a vindecat durerile Evei, cele cu întristare”. Sfânta Fecioară Maria, Noua Evă, a născut fără durere, de aceea imnograful vorbeşte că Pruncul a vindecat durerile Evei. Ştim din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament că după alungarea primilor oameni din Rai, femeii Dumnezeu i-a zis: „Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni” (Facerea 3, 16).

„Mare şi uimitoare minune s-a săvârşit: Fecioara naşte şi pântecele nu i se strică.” Aşa teologhiseşte în ziua de Crăciun Alcătuirea lui Gherman, care ne îndeamnă ca împreună cu îngerii şi păstorii să doxologim: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 1, 14).

De Crăciun imnografia Utreniei ne spune că „Hristos în Betleem Se naşte din Fecioara. Cel fără de început Se începe şi Cuvântul Se întrupează. Puterile cerurilor se bucură şi pământul cu oamenii se veseleşte; magii daruri aduc; păstorii minunea vestesc“; iar noi mergem în Biserică să prăznuim „că S-a născut pe pământ Mielul lui Dumnezeu, dând izbăvirea lumii”. Facem acest lucru pentru că de ziua Domnului nu putem fi decât în casa Lui, care este Biserica.