Femeile Mironosiţe - uceniţele Domnului

Femeile Mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4-lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai până la moarte, ci chiar şi dincolo de moarte. Pentru ele, nişte fiinţe firave trupeşte, dar înzestrate cu suflete puternice, nimic din cele omeneşti, menite să le sperie sau să le înfricoşeze, nu le-au putut opri de la sublima lor misiune de a-şi cinsti Învăţătorul (chiar dacă El murise cu cea mai ruşinoasă moarte): nici ameninţările fariseilor, nici brutalitatea gărzilor romane, nici dispreţul iudeilor, nici înverşunarea arhiereilor.

Femeile Mironosiţe I-au fost credincioase lui Iisus şi după moartea Sa pe Cruce, dovedind o mai mare credincioşie decât înşişi Apostolii, cu toate că ei promiseseră că nu se vor lepăda de Hristos. „Petru I-a zis: Şi de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Şi toţi ucenicii au zis la fel” (Matei 26, 35). Răstignirea Mântuitorului i-a tulburat însă atât de mult, încât uitaseră tot ceea ce trăiseră şi mărturisiseră mai înainte despre Hristos-Domnul. Ucenicii erau temători şi neîncrezători, ascunşi de frica iudeilor, însă Femeile Mironosiţe au dat dovadă de mult curaj şi de multă credinţă. În timp ce ucenicii erau trişti şi poate necredincioşi, uceniţele Domnului erau pline de credinţă şi curaj. Privind la viaţa pământească a Mântuitorului vom constata că niciodată copiii şi femeile nu i-au făcut nici un rău. De aceea, ele au fost cele dintâi care au văzut Învierea Mântuitorului şi au binevestit-o Ucenicilor.

Numele de Mironosiţe dat acestor femei evlavioase, care adeseori se aflau în apropierea Domnului Iisus Hristos slujindu-L cu credinţă, nu este unul întâmplător: întrucât Iosif din Arimateea şi Nicodim îngropaseră vineri, în mare grabă, trupul lui Iisus, ungându-L cu aloe şi smirnă, după obiceiul iudeilor, fără a folosi însă şi miruri de mare preţ, pentru aceasta, Femeile Mironosiţe, având ca nişte uceniţe dragoste fierbinte pentru Hristos-Domnul, cumpărând miruri scumpe, au venit dis-de-dimineaţă la mormânt ca să ungă ele însele trupul Domnului şi ca să împlinească, aşadar, ceea ce nu se putuse realiza din pricina grabei la îngropare.

Din Sfintele Evanghelii aflăm marea iubire, simţirea gingaşă şi curăţia inimilor acestor Femei Mironosiţe. Despre Maria Magdalena ni se spune că stătea plângând lângă mormântul gol, iar, când îngerii o întreabă de ce plânge, ea răspunde: „Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus” (Ioan 20, 13). Despre Maria lui Cleopa aflăm că L-a urmat pe Hristos Domnul cu credință și nu L-a părăsit în ceasul sfintelor Sale Pătimiri. Ea şi Maria Magdalena i-au ajutat pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim să coboare trupul Domnului de pe Cruce și să-L așeze în mormânt. Dragostea şi devotamentul Sfintei Mironosiţe Maria lui Cleopa față de Mântuitorul Iisus Hristos reiese mai ales din faptul că în ziua îngropării se afla la mormânt, împreună cu Maria Magdalena. „Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus. Iar acolo erau Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând în faţa mormântului” (Matei 27, 59-61), iar în dimi­neața Sfintei Învieri s-a grăbit împreună cu celelalte Femei Mironosițe să ungă cu miresme Trupul Domnului.

Femeile Mironosiţe sunt cu adevărat uceniţele Domnului, pentru că ele Îl caută pe Iisus Cel răstignit. Mulţi mergeau după Iisus atâta vreme cât El era văzut ca un mare făcător de minuni, mulţi doreau să-L urmeze, pentru că era foarte popular în acea vreme, pentru că auziseră că săvârşise multe şi mari minuni, inclusiv învieri din morţi. Faima Sa era una mare, trecând dincolo de graniţele Ţării Sfinte. Dar când au văzut că a fost răstignit, toţi s-au lepădat de El ca de un om blestemat de Lege şi de Dumnezeu. Mironosiţele însă nu s-au dezis de El, Îl caută şi atunci când toţi Îl ştiau ca pe Răstignitul dispreţuit şi lepădat, mort de cea mai josnică moarte a epocii, crucificarea.

Femeile Mironosiţe au fost cele dintâi care au văzut şi au binevestit adevărul Învierii lui Hristos. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ele au binevestit „nu numai cele spuse de înger, ci şi cele văzute de ele (...). «Dacă pe mine nu mă credeţi, le spune îngerul, aduceţi-vă aminte de cuvintele Lui! Atunci mă veţi crede şi pe mine!». Apoi le dă dovadă: «Veniţi şi vedeţi locul unde fusese pus!» (Matei 28, 6). De aceea dăduse la o parte piatra, ca femeile să aibă şi de aici dovada Învierii. «Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea» (Matei 28, 7). Le porunceşte să binevestească şi celorlalţi Învierea; iar acest lucru le încredinţează şi mai mult” [Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei (LXXXIX), în: PSB 23, Bucureşti, 1994, p. 994].

De aici învăţăm că nu putem fi ucenici adevăraţi ai lui Iisus Hristos fără Cruce. În acest sens, este foarte important să ţinem seama de un aspect esenţial. Atunci când li S-a arătat ucenicilor Săi după Înviere, Mântuitorul le-a prezentat mâinile, picioarele şi coasta Sa. Ucenicii au văzut astfel semnele lăsate de cuie şi de suliţă, ceea ce înseamnă că aceste semne rămân veşnic prezente pe trupul Domnului ca semne ale iubirii Sale jertfelnice. Le arată ucenicilor semnele iubirii Sale jertfelnice pentru a-i învăţa că El rămâne pentru ei şi pentru noi toţi Iisus Cel răstignit şi înviat. Crucea nu se desparte astfel de Înviere şi nici Învierea de Cruce. Asta înseamnă că, dacă dorim să fim următori ai Domnului, dacă dorim să fim ucenici ai Săi, trebuie să-L urmăm nu oricum, ci pe calea Crucii.

Mironosiţele femei, potrivit Sinaxarului în Duminica a 3-a după Paşti, au fost: 1. Maria Magdalena, din care Hristos alungase şapte diavoli. Ea a trecut la Domnul pe când se afla în Efes şi a fost înmormântată de Sfântul Ioan Teologul. 2. Salomea, fiica lui Iosif Logodnicul, care a avut soţ pe Zevedei, din care s-au născut Ioan Evanghelistul şi Iacov (Boanerghes sau Fiii tunetului). 3. Ioana lui Huza, cel care era administrator şi iconom al casei împăratului Irod. 4. Marta şi 5. Maria, surorile lui Lazăr cel înviat a patra zi din morţi, 6. Maria lui Cleopa, cumnata Maicii Domnului. Istoricul iudeo-creştin Hegesip (†180), care a fost şi episcop în Ţara Sfântă, menţionează tradiţia potrivit căreia Cleopa era fratele dreptului Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare Maria. Ulterior, informaţia consemnată de Hegesip a fost preluată de Eusebiu de Cezareea în celebra sa lucrare „Istoria bisericească”. Aşadar, Sfânta Mironosiţă Maria lui Cleopa era cumnata Maicii Domnului. Fiul Mariei şi al lui Cleopa era „Iacov cel Mic” (Marcu 15, 40), numit şi „fratele Domnului” (Galateni 1, 19), autorul Epistolei Soborniceşti din Noul Testament, aflată între Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel şi întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru. 7. Suzana. Lor li se adaugă şi alte femei al căror nume nu-l cunoaştem: „Au mai fost încă şi multe altele, care, după cum istoriseşte dumnezeiescul Luca, slujeau lui Hristos şi Ucenicilor Lui, din avutul lor” (Sinaxar, Duminica Mironosiţelor).