Învierea lui Hristos, garanţia vieţii veşnice

Pentru noi, creştinii ortodocşi, Învierea este cea mai importantă sărbătoare. Această „sărbătoare a sărbătorilor şi praznic al praznicelor” reprezintă evenimentul cel mai de seamă în viața liturgică a Bisericii. Sfintele Paşti constituie timpul luminos în care mărturisim că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu Care S-a întrupat, S-a născut din Fecioară, S-a răstignit, iar a treia zi a înviat pentru a mântui neamul omenesc. În zile de serbare a Învierii Domnului „prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului” şi începerea „altei vieţi veşnice”.

Ne bucurăm văzând „pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii” și alături de „toată lumea cea văzută și cea nevăzută” prăznuim Învierea Domnului, „Bucuria cea veșnică”.

În cele 40 de zile de prăznuire pascală Biserica ne arată importanţa acestui eveniment pentru mântuirea neamului omenesc şi teologhiseşte, prin cântările ei, despre înţelesurile adânci ale tainei Învierii Mântuitorului.

Toate duminicile din această perioadă îi au în centru pe martorii Învierii Domnului şi evenimentele petrecute în timpul activităţii mesianice a Mântuitorului Iisus Hristos din perioada sărbătorii iudaice a Cincizecimii.

Sărbătoarea Învierii lui Hristos este trăită cu mare bucurie şi evlavie de ortodocşi, pentru că în ea văd biruinţa asupra morţii. Hristos Domnul înviat Se arată nouă ca „Lumina cea neapropiată”, Care a strălucit „luminat din mormânt”, pentru că „stricăciunea a fost zdrobită de Viaţă”. Adică prin Înviere Hristos a zdrobit stăpânirea morţii. Cunoscând acest lucru, creştinul nu se mai teme de moarte, pentru că are nădejdea Învierii şi conştiinţa că Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. El dăruieşte Viaţă tuturor celor ce-I urmează chiar dacă trec prin moarte.

Ziua Învierii Domnului, dumini­ca, este cea mai importantă a săptămânii pentru creştini, pentru că în această zi sărbătorim Învierea Mântuitorului, care este fundamentul credinţei noastre. Prin Învierea Sa, Hristos ne-a scos de sub puterea morţii şi ne-a dăruit viaţa veşnică.

Învierea Domnului este izbăvirea din robia morţii, adusă de păcatul neascultării lui Adam, şi dobândirea vieţii celei fără de sfârşit din Împărăţia cerurilor. Prin Înviere zdrobind moartea Lui şi a noastră, Hristos ne-a făcut cetăţeni ai Raiului.

Credinţa noastră în Învierea lui Hristos este certificată şi de Mormântul gol de la Ierusalim. Acesta este o mărturie a realităţii Învierii Domnului şi este în fiecare Sâmbătă Mare izvorul luminii cereşti care ne aduce în chip minunat, an de an, vestea că „Hristos a înviat!” Noi, creştinii, răspândim această veste în toată lumea prin salutul pascal ce mărturiseşte fundamentul credinţei noastre că Hristos a înviat din morţi.

Înviind a treia zi după Jertfa Sa pe Cruce pentru mântuirea noastră, Hristos transformă lemnul crucii din obiect de tortură în „lemn de viaţă”, pe care ni-l arată nouă, celor ce credem în El, deoarece „printr-însul nimicind pe cel ce are stăpânia morţii”, Domnul ne-a „înviat pe noi cei omorâţi prin păcat”.

Prin Învierea Domnului iertarea a răsărit din mormânt, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Este vorba de iertarea păcatului strămoşesc ce ne-a supus robiei morţii de care am fost izbăviţi prin moartea şi Învierea lui Hristos. Toţi care cred în El şi-I urmează pot ajunge după trecerea din lumea această în Rai, deschis pentru nea­mul omenesc prin Învierea Sa, prin care au fost eliberaţi din iad drepţii din vechime.

Hristos S-a pogorât la iad şi a zdrobit puterea răului asupra nea­mului omenesc, înviind „ca un biruitor”. Domnul nu i-a înviat pe toţi cei ce erau în iad, „ci numai pe cei care au ales să creadă în El; şi sufletele sfinţilor din veac” ce erau ţinute în iad le-a eliberat „şi a dăruit tuturor” posibilitatea „să urce la cer”. Aceste lucruri ni le spune Sinaxarul care, legat de Învierea Domnului, precizează: „La miezul nopţii, pe când străjerii păzeau mormântul, pământul s-a cutremurat şi un înger s-a pogorât şi a răsturnat piatra de pe mormânt”. Îngerul descoperă mormântul gol, adică adevărul fundamental pentru umanitate că Hristos a înviat.

Femeile Mironosiţe sunt primii martori ai Învierii Domnului. Acest lucru este mărturisit şi de imnografia pascală: „Foarte de dimineaţă, Mironosiţele au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; dar îna­intea lor a stat îngerul şi a zis: Vremea tânguirii a încetat, nu mai plângeţi, ci Apostolilor spuneţi Învierea”.

Iisus Hristos Mântuitorul lumii înviază din mormânt „precum a zis mai înainte”, dăruindu-ne „viață veșnică și mare milă”.

Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Ştiind că Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui” (Romani 6, 9). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur în cuvântul pascal ne spune să nu ne temem de moarte pentru că „ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea”, iar prin Învierea Lui „viaţa stăpâneşte” şi „nici un mort nu este în groapă”, deoarece El, „sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut”. Sfântul Grigorie Teologul arată că Paștile sunt trecerea de la moarte la viață, trăirea celeilalte vieți încă din timpul celei de aici.

În adevărul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos stă şi chezăşia învierii şi mântuirii noastre. De aceea Învierea nu este doar un prilej de serbare, ci mai ales un timp de afirmare a credinţei noastre că „Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (1 Corinteni 15, 20).

Învierea Domnului definește întreaga învățătură de credință ortodoxă. Pentru noi, Hristos Cel înviat este Mântuitorul neamului omenesc, care ne-a adus de la moarte la viață și de pe pământ la cer. Învierea Lui este garanția vieții noastre veșnice și, când o sărbătorim, mărturisim și nădejdea noastră că vom învia la a doua Lui venire.