Cea dintâi carte a Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, „Cărarea Împărăției”, prezintă concepția sa filocalică de viață. O concepție teologică și practică asupra vieții duhovnicești, așa cum se trăiește în viața creștinului. Este o carte de căpătâi pentru creștinii care se angajează să-L urmeze pe Hristos pe Cărarea Împărăției cerești. Cartea este scrisă în etapa întâi a slujirii Sfântului Arsenie. Este perioada slujirii de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, între anii 1939 şi 1949.
„Cuvintele Vii” sunt a doua carte a Sfântului Arsenie. Scurtele meditații la texte evanghelice duminicale sau la cele din cursul Anului Bisericesc reprezintă „lumini pe Cărarea Împărăției”. Ele sunt faruri călăuzitoare, cuvinte ajutătoare și întăritoare pe anevoiosul drum al creștinului pe calea mântuirii. Cartea este în a doua perioadă din slujirea Sfântului Arsenie, perioada slujirii la Prislop. Timp de 10 ani, 1949-1959, cu unele întreruperi datorate arestărilor și detențiilor. Tot atunci, la cererea Episcopului arădean Andrei Magieru, a scris și cartea „Practica Vieții Monahale”, în care analizează, teologic, social și cultural, vocația și trăirea monahismului.
„Scrieri Inedite” este al patrulea volum al sfântului și cuprinde predici, schițe, meditații și mărturii din a treia perioadă a viețuirii sale duhovnicești. Este perioada în care Sfântul Arsenie a trăit excluderea sa din monahism și din preoție timp de 30 de ani, între 1959 şi 1989. Este o carte voluminoasă, cu peste 500 de pagini, bogată în informații istorice, tâlcuri teologice și duhovnicești, informații științifice, sociale și culturale. În primele pagini ale masivului volum, Sfântul Arsenie are două scurte meditații legate de minunea Învierii Domnului. Prima meditație, la pp. 15-16, poartă titlul „Învierea”, iar a doua, cuprinsă la pp. 17-18, este intitulată „De înviere”.
Putem și noi birui păcatul
Este cunoscut că după minunea creației, minunea Învierii lui Hristos este cea mai mare minune din istoria lumii. Efectul și implicațiile ei, potrivit Sfântului Părinte Dumitru Mărturisitorul, vor fi cunoscute deplin doar în viața de dincolo. Învierea este cea mai tare dovadă a dumnezeirii lui Hristos și temeiul credinței noastre în originea Sa divină. Învierea lui Iisus face posibilă propria noastră înviere. Prin credință, nădejde și dragoste față de Cel ce este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), în care a locuit trupește „toată iubirea, bunătatea și puterea dumnezeiască” (Sfântul Iustin Popovici), putem și noi birui păcatul. Mântuitorul Iisus Hristos a biruit păcatul în trupul Său, a biruit moartea prin moartea Sa și iadul prin puterea Sa divino-umană.
Învierea este întreita Sa biruință: asupra morții, diavolului și păcatului, dușmani ființiali ai omului. Este biruința asupra necredinței, deznădejdii și urii de Dumnezeu, care luptă pe om. Prin Înviere, Hristos restaurează sufletul omenesc în duhul ascultării de Părintele Său ceresc.
Învierea, scrie Mitropolitul Bartolomeu Anania, nu este o mișcare în sine, ci un act operativ. Iconografia ortodoxă Îl înfățișează pe Hristos pogorât undeva în subteran, sub nivelul colinelor din preajmă, dar nu liniștit ca în scena Botezului, ci viguros, dinamic, biruitor, cu tălpile pe porțile de aramă ale iadului, sfărâmate. De aceea, Sfântul Părinte Dumitru Mărturisitorul leagă posibilitatea împărtășirii omului de Învierea lui Hristos, de curățirea sa sufletească, de împlinirea poruncilor lui Hristos și, în general, de ascultarea sa față de Dumnezeu și de poruncile Sale.
Sfântul Părinte Arsenie Mărturisitorul leagă Învierea de acțiunile Cuvântului neîntrupat, în istoria umanități. De reacția ființială a făpturii umane față de orice negație, față de moarte.
Omul a fost făcut pentru viață și fericire veșnică. Dar pentru omul căzut, învierea și viața veșnică devin o țintă, un țel, o împlinire pe care trebuie să o realizeze și pentru care trebuie să lupte. Este lupta în care omul își biruie eul păcătos, egoismul și egocentrismul propriu. Îl face pe Dumnezeu să biruie în Sine. Biruie Hristos Creatorul și scoate la biruință chipul Său din om.
Lupta omului cu Dumnezeu
Sfântul începe meditația sa despre Înviere cu un exemplu de venirea lui Iisus (în calitate de Cuvânt neîntrupat) pe pământ, la stejarul Mamvri. El acordă acolo lui Avraam binecuvântarea Sa spre a naște un fiu (pe Isaac) la vârsta de 100 de ani, iar în această discuție Avraam negociază cu îndrăzneala izvorâtă din multa dragoste de Dumnezeu și de oameni cu Hristos-Dumnezeu în privința iertării Sodomei. Se oprește apoi asupra luptei lui Iacob cu îngerul, care este de fapt lupta cu Dumnezeu-Fiul, Cuvântul cel veșnic. Ca om, scrie Sfântul Părinte, Trebuie să lupți cu Dumnezeu cum a luptat Iacob. Și ferice de tine dacă va câștiga Dumnezeu. Adică, dacă Dumnezeu biruieşte necredința, mândria, orgoliul, nesupunerea și neascultarea ta, ferice de tine. Dacă vei învinge tu pe Dumnezeu, rămâi singur (în egoismul tău) pe câmpul de luptă. Dar în chipul acesta nu tu ai învins, ci moartea. Sfântul Arsenie descrie apoi o întâmplare petrecută în spaţiul ateu-comunist sovietic.
Un cunoscut activist de partid (un alt Iacob, zice părintele) a ținut un strălucit discurs despre imposibilitatea Învierii și despre inexistența lui Dumnezeu. Și fiind încântat de cuvântarea sa și de „temeinicia” dovezilor, vru să mai dea o dovadă. Drept aceea dete îngăduire ca acela care se va simți în stare să-l contrazică (prin argumente raționale și logice), are cinci minute liber să o facă în fața adunării. Din mulțime se desprinse un preot (mujic), umilit la chip, dar cunoscător (al sufletelor) de oameni și cu flacăra credinței (arzând) în inimă. Ai grijă: nu ai decât cinci minute! E prea mult, răspunse preotul. Ajuns în fața mulțimii se produse un freamăt… Și începu cea mai scurtă cuvântare, zicând așa: Fraților! Hristos a Înviat!... Și toată mulțimea răspunse: Adevărat a Înviat!
Această reacție a mulțimii părintele o numește reacție existențială față orice negație și reacția față de moarte. Din cele povestite, Sfântul Arsenie trage aceste ziditoare concluzii:
1. Hristos a Înviat înseamnă că Dumnezeu există.
2. Hristos a Înviat înseamnă că, într-adevăr, există lume cerească, lume reală și fără de moarte.
3. Hristos a Înviat înseamnă că viața este mai tare decât moartea.
4. Hristos a Înviat înseamnă că răul e mai slab decât binele.
5. Hristos a Înviat înseamnă că toate nădejdile bune ale omenirii sunt îndreptățite.
6. Hristos a Înviat înseamnă că toate problemele vieții sunt pe deplin dezlegate.
7. Hristos a Înviat înseamnă că nu se termină totul cu mormântul.
8. Hristos a Înviat înseamnă că Învierea este biruința asupra morții și cea mai mare tristețe întoarsă în cea mai mare bucurie.
9. Hristos a Înviat înseamnă că Hristos ne-a dat învierea și nestricăciunea trupului pe care le-a câștigat pentru toți oamenii.
10. Hristos a Înviat înseamnă că viața are un sens și lumea o explicație.
Toate problemele vieții sunt dezlegate, parabolele principale și grele sunt lămurite, cătușele întunericului și ale tristeții sunt sfărâmate, fiindcă Hristos a Înviat!, zice Sfântul Arsenie, citându-l pe Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici.
De aceea, Sfântul Arsenie zice că este o mare bucurie să fii ucenicul Idealului întrupat, ucenicul lui Hristos cel Înviat și martorul Său în această lume, chiar cu prețul vieții. Această moarte (pentru Hristos) este învierea ființei omenești la destinația ei de obârșie, la învierea cea de obște. Prin Învierea Domnului a început în lume o revoluție spirituală, o prefacere duhovnicească, încât toate religiile pământului mărturisesc nemurirea sufletului și o viață fericită pierdută.
Toate sufletele caută însetate viața și fericirea veșnică pe care Hristos o dă tuturor. El ne-a arătat-o întru Sine prin viața Sa dumnezeiască trăită în trupul omenesc, zice Sfântul Maxim Mărturisitorul. A dovedit-o prin învierea Sa, care a devenit germenele și sămânța învierii noastre. Așadar, „Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din Izvorul nestricăciunii care a izvorât din mormântul lui Hristos, întru Care ne întărim”
