Maica Domnului, izvor nesecat de daruri

Săptămâna Luminată este un timp al bucuriei în care prăznuim Învierea lui Hristos. În vinerea acestei săptămâni sărbătorim Izvorul Tămăduirii.

Sinaxarul zilei precizează că „vineri, în Săptămâna Luminată, se prăznuieşte sfinţirea bisericii Prea­sfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de viaţă purtător. Şi se mai face şi pomenirea minunilor celor mai presus de fire care s-au săvârşit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt lăcaş”. Aşadar, în această zi, ortodocşii o cinstesc pe Maica Domnului, Izvorul Tămăduirii tuturor suferinţelor trupeşti şi sufleteşti. De aceea astăzi îi cântăm: „Bucură-te, izgonitoare a tuturor bolilor; bucură-te, nimicitoare a feluritelor patimi!”

În vreme de pandemie mai ales, când foarte mulţi oameni sunt în suferinţă, este nevoie de ajutorul Maicii Domnului. În această zi, creştinii care participă la sfintele slujbe primesc apă sfinţită, pe care o iau spre tămăduirea suferinţelor sufleteşti şi trupeşti. O rugăciune închinată Sfintei Fecioare spune: „O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, stăpână Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept-credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul”.

Pentru creştinii ortodocşi, cinstirea Maicii Domnului ocupă un loc deosebit în viaţa duhovnicească, orice prilej de a o sărbători constituind un moment de bucurie spirituală şi intensificare a rugăciunilor prin care îi cerem ajutorul. Părintele Sofian Boghiu ne spune despre sărbătoarea de astăzi: „Maica Domnului a dobândit foarte mult har de la Fiul ei şi a fost înzestrată cu o mare putere de a face minuni. Despre o asemenea minune este vorba şi în sărbătoarea de astăzi, numită Izvorul Tămăduirii”.

Sărbătoarea de astăzi face, aşadar, amintire de minunea pe care a făcut-o Născătoarea de Dumnezeu în secolul al 5-lea lângă Constantinopol, unde mai târziu a fost zidită o biserică în cinstea ei. Sinaxarul acestei zile aminteşte că viitorul împărat bizantin Leon cel Mare (457-474), mergând prin locurile din apropierea Constantinopolului, „a dat peste un orb rătăcit şi l-a luat de mână ca să-l călăuzească”. Nevăzătorul, fiind cuprins „de o mare sete”, l-a rugat pe Leon să-i dea apă. Acesta a mers să caute apă, însă, negăsind nici un izvor, pe când se întoarcea la cel orb, a auzit glasul Maicii Domnului, care i-a spus: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potolește setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon a ascultat cuvântul Preasfintei Fecioare şi a găsit un izvor din care i-a dat orbului să bea. Apoi i-a spălat faţa cu această apă „şi îndată orbul a început să vadă”. Când a ajuns împărat, Leon a zidit o biserică lângă acest izvor vindecător.

Un veac mai târziu, împăratul Justinian cel Mare (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut din apa acestui izvor. Ca semn de mulțumire a construit o biserică mai mare pe acest loc. Acest nou sfânt lăcaş a avut de suferit în urma mai multor cutremure care au marcat Bizanţul, de aceea împăratul Vasile I Macedoneanul (867-886) şi fiul său, Leon VI Înțe­leptul (886-912), l-au rezidit în timpul domniilor lor. „Pe vremea lor, izvorul de aici a şi săvârşit numeroase minuni: a vindecat multe boli şi a tămăduit nenumărate feluri de răni, molime şi alte suferinţe” (Sinaxar).

În decursul secolelor, mulţi oameni s-au vindecat la acest izvor minunat. Filele de sinaxar îi amintesc între cei vindecaţi în chip minunat pe împăratul Leon cel Înţelept şi soţia sa, Teofana, Patriarhul Ştefan, fratele împăratului, Patriarhul Ioan al Ierusalimului şi împăratul Roman Lecapenul. „Căci a vindecat, mai presus de fire, ulcerul şi cangrena, perforaţiile şi abcesele aducătoare de moarte, cărbunele (buba neagră), lepra şi pelagra...” Datorită acestor vindecări miraculoase, în acest loc s-a născut sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, care s-a răspândit în lumea ortodoxă.

Biserica Izvorului Tămăduirii a fost distrusă de turci atunci când au cucerit Constantinopolul, în anul 1453. Actuala biserică datează din secolul al 19-lea şi în subsolul ei se află paraclisul din secolul al 5-lea, unde este izvorul cu apă tămăduitoare. Şi acum, după un mileniu şi jumătate, creştinii ortodocşi se roagă Preasfintei Fecioare, cântând: „Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci ca ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ţie: Bucură-te, apă izbăvitoare!”

Pentru noi, cei de astăzi, izvorul tămăduirilor este chiar Maica Domnului la care alergăm atunci când suntem în suferinţă sau necazuri şi nevoi, pentru că ştim că este grabnic ajutătoare. Părintele Sofian Boghiu ne îndeamnă ca, atunci când o chemăm în ajutor pe Născătoarea de Dumnezeu, rugăciunea „să fie făcută cu luare-aminte, cu lacrimi şi cu toată încrederea, pentru că Maica Domnului este cu adevărat foarte aproape de noi şi foarte grabnică în a ne ajuta. Ea este Mama noastră cea bună, Mama bătrânilor şi a tuturor celor neputincioși, «ajutorul celor fără de ajutor», aşa cum se spune în acatistul ei, şi are foarte multă putere de a ne ajuta”.

Cântările zilei din Penticostar ne spun că Preasfânta Fecioară Maria este „izvor de apă vie” şi că „bolile cele cumplite ale sufletelor şi ale trupurilor” le vindecă „numai cu atingerea ei”, pentru că ea „a izvorât pe Hristos, apa de mântuire”.

De aceea creştinii ortodocşi o cinstesc ca Izvor al Tămăduirii noastre şi-i cântă: „O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorul cel nedeşertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătăţii, nădejdea şi mântuirea tuturor creştinilor, la tine ridicăm ochii sufletelor şi ai trupurilor noastre, către tine tindem mâinile noastre cele slabe şi din adâncul inimii strigăm ţie: Caută spre noi dintru înălţimea ta cea sfântă, vezi credinţa şi umilinţa sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră care o facem către tine din inima noastră cea împietrită, depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea şi toată întristarea ce vin asupra noastră, întru această vremelnică viaţă. Vindecă toate bolile şi neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti, dăruieşte-ne sănătate şi ne izbăveşte de veşnica muncă prin rugăciunile tale, ca să cântăm neîncetat: Aliluia”.