Maica Domnului - mijlocitoare între noi şi Dumnezeu

Ne simţim liniştiţi că aparţinem unei religii care ne asigură că alături de dreptul şi atotvăzătorul Dumnezeu se găseşte o Maică iubitoare, care mijloceşte în favoarea noastră cu delicateţea şi sensibilitatea ei, căci multe ne sunt păcatele strigătoare la cer, nelegiuirile.

Încă de la începuturile creştinismului, unii credincioşi vorbesc nu de adormire, ci de înălţarea cu trupul la cer. Important este faptul că într-o astfel de zi, ni se îmbie prilejul de a cinsti pe ceea ce stă la baza întrupării Fiului lui Dumnezeu. Fără Maica Domnului, un mare sector al evlaviei creştine ar rămâne pustiu. Ea este pentru orice membru al Bisericii un exemplu la îndemână de urmat, pentru că a fost asemenea nouă. În acelaşi timp, ca Maică a lui Dumnezeu, mijloceşte la Fiul pentru noi şi de aceea ei ne adresăm în cele mai felurite chipuri, o invocăm, o cinstim şi o supra-venerăm. Numele ei este cel mai obişnuit nume ce se dă femeilor şi chiar bărbaţilor (Marin şi Marian), icoana ei este purtată sub formă de medalioane sau e aşezată în case şi la răspântii, biserici îi sunt închinate, artiştii îi dedică tablouri şi scriitorii poeme sau romane. În cult, în artă, în poezie, în muzică, în icoane şi în picturi, Maica Domnului apare drept Stăpâna noastră, Împărăteasa, Doamna şi Maica Vieţii care "întru adormire lumea nu a părăsit-o şi cu rugăciunile ei izbăveşte din moarte sufletele noastre", cum cântă Biserica la praznicul Adormirii Sale.

Prezenţa Maicii Preacurate în viaţa creştinismului aduce cu sine un imens spirit de umanitate. Creştinismul se dovedeşte a nu fi o doctrină rigidă, cu teorii şi speculaţii abstracte, datorită faptului că introduce în învăţătura lui o femeie şi o Maică mijlocitoare între noi şi Dumnezeu, cum spunea şi părintele profesor Dumitru Stăniloae, "cerul se umanizează, se sensibilizează, el nu mai e distant, înspăimântător şi depărtat de noi, căci în cer este o Maică ce stă alături de Dumnezeu având pe de-o parte, prin bunăvoinţa Lui, autoritate de Maică asupra Lui atunci când se roagă pentru noi, iar pe de altă parte, duioşie de Maică pentru greutăţile noastre".

Teologhisind despre Maica Domnului, înţelegem să nu ne oprim la teoretizări sterile, ci să deschidem orizonturi spre o nouă înţelegere a coexistenţei bărbat-femeie în lume, spre o hotărâtă prelungire a marilogiei în antropologie, spre renunţarea la simplista masculinizare a învăţăturii creştine.

Precizând mai bine rolul Maicii Domnului, vom reuşi să înţelegem mai exact rolul femeii în Biserică. Oricum, ceea ce trebuie să nu uităm nicicând este că, dacă am pierdut paradisul printr-o femeie (Eva), tot printr-o femeie (Maica Domnului) ni s-a restituit.