Mântuirea, scopul şi sensul vieţii noastre

Cel mai de preț dar al Tatălui ceresc pentru noi este viața pe care trebuie să o trăim având ca scop mântuirea. Acest dar îl prețuim cu adevărat dacă ajungem prin credință și fapte bune la viața veș­nică. De aceea creştinul ortodox trebuie să se raporteze după modelul pe care l-a oferit neamului omenesc Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a întrupat pentru mântuirea noastră.

Cuvintele Mântuitorului sunt cele care ne zidesc şi ne luminează sufletul şi mintea pentru a descoperi scopul şi sensul vieţii noastre, mântuirea. Modul cum acestea ne zidesc se vede în viaţa noastră prin faptele bune pe care le săvârşim după ce ascultăm şi ne însuşim cuvântul lui Dumnezeu, adus nouă de Evanghelia iubirii vestită lumii de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Ortodoxul dă mărturie despre adevăr, deoarece ştie că Hristos este Adevărul care a venit în lume să dea mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Său (Ioan 18, 37). Pentru că venirea în lume a Mântuitorului a adus nea­mului omenesc mântuirea şi a refăcut legătura omului cu Dumnezeu.

Hristos este Cel care aduce pacea cerului în lumea aflată în întunericul păcatului, care naște războaie şi moarte. Această pace nu este temporară, ci veşnică şi o primesc oamenii eliberaţi de păcat prin Jertfa şi Învierea Domnului păcii.

Prin Domnul nostru Iisus Hristos am primit pacea lui Dumnezeu, care ne face fii ai Împărăţiei cerurilor. În pace trebuie să trăim în lumea aceasta pentru a ne învrednici de viaţa veşnică, de Raiul pentru care am fost creaţi.

Pentru un ortodox, mărturisirea dreptei credinţe este totul pentru scopul vieţii sale creştine, mântuirea. Mărturisind dreapta credinţă, suntem pe calea mântuirii şi a dobândirii vieţii veşnice. Fără dreapta credinţă, ca far călăuzitor al vieţii noastre creştine, nu putem ajunge la mântuire, prin urmare, pentru un ortodox, mărturisirea dreptei credinţe este fundamentală şi definitorie pentru trăirea lui creş­tină.

Prin credinţă îl primim pe Hristos ca Lumină a lumii, descoperind prin Fiul pe Tatăl şi pe Duhul Sfânt, Treimea cea de o fiinţă şi n­edes­părţită. De aceea, pentru a crede, creştinul nu are nevoie numai de un act cognitiv, ci mai ales de o trăire intensă, manifestată printr-o viaţă curată. Credinţa noastră se vădeşte prin faptele noastre, iar scopul vieţii noastre este mântuirea şi viaţa veşnică.

Indiferent de timpurile în care trăim, suntem chemați să urmăm necondiționat lui Hristos, pentru că prin Domnul ajungem să dobândim viața veșnică. Nu materialitatea lumii acesteia ne oferă veșnicia, ci viața în Hristos, cu Hristos și pentru Hristos.

Identitatea noastră creştină constă în mărturisirea şi trăirea Evangheliei lui Hristos. Având această conştiinţă, nu trebuie să facem compromisuri când este vorba de credinţa noastră. Creştinul este chemat să-I urmeze lui Hristos, să fie un mărturisitor al identităţii sale creştine nu doar prin cuvânt, ci prin însăși viața sa, arătând că este păstrător şi apărător al valorilor creştine.

Mergând pe drumul credinţei creştine, suntem sub ocrotirea lui Hristos şi nimic şi nimeni nu ne poate abate de la calea cea dreaptă care ne duce la mântuire, pentru că El este cu noi „în toate zilele până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

Noi, creştinii, trebuie să avem grijă de semenii noştri şi să fim alături de cei aflaţi în necazuri şi nevoi, pentru că faptele bune ne duc la mântuire. Criteriile Judecăţii universale sunt tocmai faptele bune pentru a moşteni împărăţia cea pregătită nouă de la întemeierea lumii (Matei 25, 34) de Dumnezeu.

În tot timpul existenţei noastre suntem călăuziţi de cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Deci, putem ajunge la mântuire urmând cu toată fiinţa noastră Domnului nostru Iisus Hristos şi mărturisind, prin credinţa şi faptele noastre bune, că suntem cu adevărat creştini.

Prin Botez, creştinul ortodox are ca obiectiv existenţial mântuirea şi dobândirea vieţii veşnice din Rai, adică din locul iubirii lui Dumnezeu. Acesta este unicul scop al existenţei creştine. Din păcate, de multe ori, doar enunţăm acest deziderat al existenţei noastre, fără să arătăm că ne dorim cu adevărat să-l împlinim. Ne pierdem timpul pentru mântuire cu tot felul de griji care, în perspectiva dobândirii vieţii veşnice, nu au nici o relevanţă.

Pentru un creştin asumat, existenţa în această lume este un exil temporar în care se pregăteşte pentru viaţa netrecătoare din Împărăţia lui Dumnezeu. Sensul timpului în lumea aceasta constă în înveşnicirea acestuia prin dobândirea Raiului, unde vom trăi în ziua cea nesfârşită a Învierii lui Hristos.

Prin Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, am fost răscumpăraţi din păcatul strămoşesc aducător de moarte şi am primit şansa ca, urmând Lui prin credinţă şi fapte bune, să dobândim, după trecerea din lumea aceasta, mântuirea, adică viaţa veşnică din Împărăţia cerurilor.