Raiul de taină al Ortodoxiei

Maica Domnului şi-a ascuns strălucirea cu vălul smereniei. Toată viaţa ei a îmbrăcat haina smereniei şi a curăţiei. Prin urmare, toate referirile la persoana sa sunt taine. Taina, deşi sugerează ceva ascuns, scoate şi mai mult în evidenţă o prezenţă. Taină rămâne naşterea ei din părinţi sterpi, când aceştia erau înaintaţi în vârstă. Viaţa ei a fost trăită sub semnul discreţiei, şi mutarea ei la cer, de asemenea, a rămas o taină. Maica Domnului este „Raiul de taină al Ortodoxiei“, aşa cum, inspirat, părintele Teofil Părăian şi-a intitulat una dintre cărţile sale.

Strălucirea Maicii Domnului se vede însă în Biserică. Anul bisericesc este presărat, pe tot parcursul lui, cu sărbători în cinstea Maicii Domnului. Începe cu sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, pe 8 septembrie, şi se încheie cu o altă sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august. Între acestea mai enumerăm sărbători închinate Maicii Domnului: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, pe 21 noiembrie, Soborul Maicii Domnului, pe 26 decembrie, şi Buna Vestire, pe 25 martie.

Întâietate în cinstire

Atât cărţile Vechiului Testament, cât şi cele ale Noului Testament fac referire la Maica Domnului. În prima carte a Sfintei Scripturi (Geneza), în aşa-numita „Protoevanghelie“, după căderea protopărinţilor, Adam şi Eva, Dumnezeu face făgăduinţa că va trimite un mântuitor, un izbăvitor, un răscumpărător care va veni printr-un urmaş al femeii: „Aceasta (Maica Domnului) va zdrobi capul“ celui rău, iar el „îi va înţepa călcâiul“ (Gen. 3, 15). În Evanghelii avem mai multe detalii despre Maica Domnului, şi în mod special în Evanghelia de la Luca. Sfânta Scriptură începe şi se sfârşeşte cu texte care fac referire la Maica Domnului. În ultima carte din Noul Testament, Maica Domnului apare drept cea „înveşmântată cu soarele; luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele“ (Apoc. 12, 1).

Un loc aparte îl ocupă Maica Domnului în cadrul cultului ortodox. Ea este cinstită mai presus decât toţi sfinţii şi chiar decât sfinţii îngeri: „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii...“, aceasta pentru că ea a fost cinstită mai întâi de Dumnezeu, prin faptul că din ea S-a născut „la plinirea vremii“ Fiul lui Dumnezeu ca om şi Sfântul Duh S-a pogorât peste ea. Prin Cel ce S-a născut din ea, Raiul s-a deschis şi „taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută“ s-a făcut cunoscută. Şi cu toate acestea, Maica Domnului „a trăit într-un anonimat, într-o retragere totală, într-o retragere în care nu s-a pus în evidenţă cu nimic şi nici măcar cu retragerea“ (Părintele Teofil Părăian). Şi din acest motiv ea este şi rămâne o taină a Ortodoxiei.

Taina Fecioarei se descoperă în Biserică

Naşterea Maicii Domnului a fost o îndoită taină. În primul rând, zămislirea ei din părinţi sterpi şi înaintaţi în vârstă rămâne o taină pentru orice cugetare raţională. În al doilea rând, mult mai important, prin naşterea Maicii Domnului, aceasta „avea să preschimbe întristarea Evei în bucurie şi prin Ziditorul l-a îndumnezeit pe om. Iar rezultatul întrupării este unirea lui Dumnezeu cu lumea, cu întreaga creaţie“ (Sfântul Ioan Damaschin). Naşterea ei a vestit bucurie la toată lumea, dezlegând blestemul lumii. Cine a putut înţelege această taină atunci? Mai târziu ne-a fost dezlegată taina aceasta cu adevărat, la Buna Vestire. În parte a fost înţeleasă această taină când a ajuns la Templu şi a rămas aici până la vârsta de 15 ani, petrecându-şi timpul în rugăciune şi citirea din Sfintele Scripturi. Se spune în Tradiţie că Maica Domnului atunci când citea cartea lui Isaia se oprea asupra textului: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Emanuel“ (Is. 7, 14), şi-şi zicea „Doamne, învredniceşte-mă să fiu slujnică acelei Fecioare“. Tot în Sfânta Tradiţie se zice că ea a stat chiar în Sfânta Sfintelor, unde putea intra arhiereul o singură dată pe an.

Taina se descoperă, chiar şi pentru ea, la Buna Vestire, când îngerul Gavriil îi aduce Vestea cea Bună (Evanghelia). Îngerul o salută mai întâi: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei“, şi apoi urmează vestirea: „Iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul care se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema... Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!“ (Lc. cap. 1). În acest moment, „Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit întru noi“ (In. 1, 14). Maica Domnului îşi arată „adâncul smereniei şi supunerea necondiţionată“ fără a se impune.

Zămislirea mai presus de fire şi pururea fecioria Maicii Domnului sunt taine ce nu pot fi lămurite în cuvinte. Ele pot fi cel mult înţelese de o minte smerită şi luminată de Duhul Sfânt. Florovsky spune că „taina Fecioarei se descoperă în Biserică, iar aceasta o vede inseparabil unită cu Fiul ei întrupat şi înviat chiar şi după moarte. Dar Biserica nu dogmatizează taina Fecioarei, care e taina Bisericii“.

O viaţă sub semnul discreţiei

Tot restul vieţii a trăit în tăcere, dar a şi vorbit atunci când a trebuit să o facă. În Evanghelii avem două astfel de exemple. Când Iisus avea 12 ani şi S-a urcat la Templu şi Maica Domnului L-a căutat vreo trei zile: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am căutat îngrijoraţi“ (Lc. 2, 48). Şi la nunta din Cana, când Maica Domnului a mijlocit pe lângă Fiul ei, spunându-i că „nu mai au vin“ (In. 2, 3). La intervenţia ei, zice Sfântul Nicolae Cabasila, Mântuitorul intervine mai înainte de a fi vremea, arătând prin aceasta preţuirea pe care o are faţă de mama Sa. Maica Domnului ne-a lăsat şi cel mai scurt cuvânt al său, aici la Cana: „Faceţi ceea ce vă va spune El“ (In. 2, 5). Maica Domnului vrea să spună prin aceste cuvinte că El, Hristos, este Cel pe care trebuie să-L ascultăm. Prin aceasta se arată şi întâietatea în cinstire.

Taină a rămas mutarea din lumea aceasta a Maicii Domnului. În iconografia ortodoxă, Maica Domnului apare ca o pruncă ce şade în braţele Fiului Său, iar Acesta se urcă cu ea la Cer. Aceasta este şi învăţătura Sfinţilor Părinţi că Maica Domnului a fost înălţată la cer de Fiul ei, sau mai degrabă ei vorbesc de mutarea Maicii Domnului la Cer. Plinitu-s-a profeţia lui David: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţată“ (Ps. 44, 11). În podobia de la slujba Utreniei, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, se lămureşte în parte această taină a mutării Maicii Domnului la Cer: „Întru naşterea ta, zămislirea ta a fost fără sămânţă, întru adormirea ta, moartea fără stricăciune...“ O mare şi slăvită minune se petrece, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Fecioara s-a mutat la Viaţă, „fiind Maica Vieţii“. Cum putea să fie ţinută de moarte cea care s-a făcut locaş al Preasfintei Treimi?

Ne întrebăm, cine s-a mutat la viaţă? Unii vor spune: „Maica lui Dumnezeu“. Alţii vor spune: „scara cerului pe care S-a pogorât Dumnezeu“; „luceafărul care a arătat Soarele“; „uşa cerului şi rugul cel nears“; „cea care a crescut strugurele cel de taină“; „Raiul cel de taină al Ortodoxiei“. Cum ar răspunde Maica Domnului dacă am întreba-o: cine eşti tu, care ai fost pusă în mormânt? Cu siguranţă ni se va răspunde în chipul cel mai smerit: „Iată, roaba Domnului“.

Toată viaţa ei a pus-o în slujirea lui Dumnezeu Unul în Treime. I-a slujit lui Dumnezeu Tatăl ca Fiică. Ca Mamă i-a slujit Fiului, iar Duhului Sfânt i-a slujit ca Fecioară nenuntită. După mutarea sa la Cer a devenit Mamă după har şi pururea rugătoare pentru fiii lui Dumnezeu.