Săptămâna Luminată

În Biserica Ortodoxă săptămâna în care ne aflăm se numeşte Luminată. Ea a început în noaptea pascală şi ţine până sâmbătă la ora 16, la ceasul Vecerniei. De fapt sărbătoarea pascală se prelungeşte în această săptămână, fiecare zi fiind ca Duminica Sfintelor Paşti. Ea se numeşte Luminată pentru că în vechime cei botezaţi de Paşti purtau haină albă în timpul acestei săptămâni, ei fiind cei care s-au luminat prin botez.

În Săptămâna Luminată toate slujbele sunt la fel ca în noaptea Învierii, iar fiecare zi a acestei săptămâni este o zi de Paşti şi un prilej de a mărturisi că Hristos a înviat! Această săptămână, împreună cu Duminica Învierii, este văzută ca o singură zi.

Acum este un timp al bucuriei pascale în care mărturisim că pentru noi creştinii ortodocşi Învierea lui Hristos este fundamentală pentru credinţa noastră: „Înviind Iisus din mormânt, precum a zis mai înainte, a dăruit nouă viaţă veşnică şi mare milă”.

Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune că rostim în aceste zile această cântare şi nu spunem „Învierea lui Hristos crezând…, ci Învierea lui Hristos văzând” şi facem acest lucru pentru că „Învierea lui Hristos se înfăptuiește în inima fiecărui credincios și nu numai o dată, ci în fiecare clipă, de vreme ce Însuși Domnul Hristos învie întru noi și ne luminează cu strălucirea nestricăciunii și a Dumnezeirii Sale. Fiindcă prezența aducătoare de lumină a Duhului ne adeverește Învierea Domnului sau, mai bine zis, ne învrednicește să-L vedem pe Însuși Hristos Cel înviat” (pemptousia.ro).

Săptămâna Luminată deschide cele 40 de zile de prăznuire pascală, timp în care trăim bucuria adusă lumii de Învierea lui Hristos. Acum „Lumina Învierii se revarsă din belșug asupra întregii omeniri”. Se întâmplă acest lucru pentru că „Hristos, Dumnezeu-Omul, deschide drumul către biruința împotriva morții, devenind El Însuși «Cel întâi născut din morți»” prin Învierea Sa (Vasilios Kalliakmánis, Paștele: Cruce și Înviere, pemptousia.ro).

În această săptămână imnografia Canonului Învierii, ce se cântă în fiecare zi, ne prezintă profunzimea teologică a sărbătorii pascale şi mai ales bucuria pe care o primim prin lumina Învierii lui Hristos. La toate slujbele din Săptămâna Luminată stăm cu lumânări aprinse din Sfânta Lumină primită în noaptea pascală, când întunericul a fost risipit, primind lumina Învierii.

Chiar din prima cântare a Canonului Învierii suntem chemaţi să ne luminăm în Ziua Învierii, când „din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi...” Apoi suntem îndemnaţi „să ne curăţim simţirile” pentru a vedea pe „Hristos strălucind cu neapropiata lumină a Învierii”. Întreaga creaţie este chemată să prăznuiască Învierea lui Hristos: „Cerurile după cuviinţă să se veselească şi pământul să se bucure. Şi să prăznuiască toată lumea cea văzută şi cea nevăzută; că S-a sculat Hristos, Bucuria cea veşnică”.

În aceste zile luminate „toate s-au umplut de lumină: şi cerul şi pământul şi cele de dedesubt”, iar toată făptura prăznuieşte Învierea lui Hristos, prin care sărbătorim „omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începutul altei vieţi veşnice”.

Hristos Cel înviat este prăznuit în fiecare zi a acestei săptămâni ca Cel ce este Lumină a lumii. Prin El am primit Raiul închis de păcatul lui Adam şi deschis de Învierea Lui. Hristos prin Cruce S-a pogorât „întru cele mai de jos ale pământului şi a sfărâmat încuietorile cele veşnice (ale iadului), care ţineau pe cei legaţi” (drepţii trecuţi din această viaţă înainte de Înviere), iar a treia zi a înviat din mormânt „ca un biruitor”, „pe Adam din stricăciune ridicând şi moartea pierzând”.

Învierea lui Hristos duce la nimicirea iadului, după cum spune în cuvântul său pascal Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că „Hristos sculându-se din morţi începătură celor adormiţi S-a făcut”. El a prădat iadul „şi pe om l-a înviat cu Învierea Sa” prin care „moartea a stricat”. Pentru aceasta şi noi mărturisim: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

Părintele Teofil Părăian arată că „Sfintele Paști și Săptămâna Luminată se deosebesc mult de celelalte zile și săptămâni ale anului, pentru că sunt numai revărsări de bucurie dinspre Dumnezeu spre om și dinspre om spre Dumnezeu și dinspre om spre oameni. Sfintele Paști și Săptămâna Luminată sunt înțelese în Biserica noastră ca fiind Raiul anului bisericesc. Sfintele Paști și Săptămâna Luminată ne creează o atmosferă asemănătoare cu cea din Rai. De aceea zicem că această săptămână este una de lumină, care ne aduce aminte de Rai și de bucuriile lui. Așa cum în Rai există o bucurie negrăită și preamărită, așa și la Sfintele Paști și în Săptămâna Luminată există o bucurie mai presus de toate bucuriile”.

În Săptămâna Luminată cântări deosebite regăsim vineri, când prăznuim Izvorul Tămăduirii. La Utrenie avem Canonul Născătoarei de Dumnezeu alcătuit de Nichifor Calist Xantopol prin care este preamărită Sfânta Fecioară Maria, pentru că „Vineri, în Săptămâna Luminată, se prăznuieşte sfinţirea bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viaţă purtător. Şi se mai face şi pomenirea minunilor celor mai presus de fire, care s-au săvârşit de către Maica lui Dumnezeu în acest sfânt lăcaş” (Sinaxar).

Este vorba de biserica zidită în secolul 5 de împăratul Leon cel Mare (457-474). Pe locul acestei biserici din Bizanţ a avut loc o minune săvârşită de Maica Domnului. După cum ne spune Sinaxarul, Leon înainte de a ajunge împărat, mergând prin locurile din apropierea Constantinopolului, „a dat peste un orb rătăcit şi l-a luat de mână ca să-l călăuzească”. Nevăzătorul, fiind cuprins „de o mare sete”, l-a rugat pe Leon să-i dea apă. Acesta a mers să caute apă, însă, negăsind nici un izvor, pe când se întorcea la cel orb, a auzit glasul Maicii Dom­nului, care i-a spus: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potolește setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon a ascultat cuvântul Preasfintei Fecioare şi a găsit un izvor din care i-a dat orbului să bea. Apoi i-a spălat faţa cu această apă „şi îndată orbul a început să vadă”. Când a ajuns împărat, Leon a zidit o biserică lângă acest izvor vindecător, unde în decursul veacurilor s-au săvârşit nenumărate minuni.