„Se cade a cerceta un singur povățuitor”

Alegerea unui duhovnic la care să ne spovedim și căruia să-i încredințăm toată viața interioară constituie o piatră de hotar în viața noastră spirituală. Păstrarea aceluiași duhovnic, însă, se poate dovedi o încercare nu lipsită de dificultăți. Pentru că, în zilele noastre, nimic nu este mai ușor decât a ajunge la dezacord într-o privință sau mai mult cu cei din jur. Însă, așa cum ne povățuiește și Cuviosul Varsanufie de la Optina, ne este de mare folos să rămânem fideli duhovnicului pe care l-am ales.

Sunt situații în care ezităm să luăm o decizie. Avem nevoie de un sfat bun, de o îndrumare pe care ne putem baza din tot sufletul. Dacă avem un duhovnic la care ne spovedim, atunci putem ajunge mai rapid la o soluție, întrebându-l ce ar fi bine să facem.

Evitarea dezbinării duhovnicești

Cum vom proceda, însă, dacă ne-am obișnuit să ne spovedim la întâmplare, fără a ține cont de preotul la care ne mărturisim păcatele și gândurile care ne frământă sufletește? O altă situație, încă mai serioasă, poate apărea atunci când ne împotrivim interior sfaturilor primite de la duhovnicul pe care l-am ales. Pentru că a căuta sfat în altă parte și a trece cu vederea ceea ce ni s-a spus de către duhovnicul nostru constituie începutul unei căi periculoase pentru sănătatea propriului suflet. Se poate ivi ceea ce Cuviosul Varsanufie (1845-1913), marele duhovnic al Mănăstirii Optina, denumea „dezbinare duhovnicească”. Printre povățuirile oferite unui ucenic faimos al său, Cuviosul Nikon Beliaev, ultimul mare stareț al Mănăstirii Optina, o regăsim și pe aceasta: „Ascultarea este mai mare decât postul și rugăciunea. Să nu te tulburi dacă ți se va întâmpla să nu ajungi la vreme la vreo slujbă bisericească ori chiar să lipsești. Caută să-ți dai în vileag toate cugetele, mai cu seamă cele despre care știi că nu te vei izbăvi ușor și te vor urmări vreme îndelungată. Caută a te apropia puțin câte puțin de felul de viețuire călugăresc. Aceasta este știința științelor. Ca orice altă știință, trebuie să o cercetezi și să ți-o însușești călăuzit fiind de o persoană mai mult sau mai puțin cercată în această știință. Drept aceea, trebuie să faci ascultare de ceea ce-ți spune starețul tău. Dar se cade a cerceta un singur povățuitor, căci altminteri se poate ivi dezbinarea duhovnicească” (Sf. Nikon Beliaev, Viu este Domnul și viu este sufletul tău. Jurnalul ultimului duhovnic de la Optina, trad. de Boriz Buzilă, București, Ed. Sophia/Ed. Siluana, 2020, pp. 22-23). Așadar, este important să ne păstrăm același duhovnic permanent și să urmăm sfatul oferit de el, fără a apela la alte persoane decât dacă așa ne-a fost recomandat sau dacă am întrebat inițial. A merge împotriva celui care ne cunoaște sufletul așa cum nimeni, poate, nu-l cunoaște se poate dovedi o foarte gravă eroare spirituală, care în mod sigur va avea consecințe serioase.

Se spune în popor că omul care aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul. La fel și cel care caută sfat la toți cei din jur, acordându-le valoare egală, va sfârși prin a face totul doar după mintea lui sau va rămâne într-o stare deplorabilă a indeciziei sufletește. O decizie rea vine și trece, dar o stare de ezitare care se permanentizează în mintea și inima omului îl poate îmbolnăvi inclusiv fizic. De aceea, starețul Varsanufie era foarte clar în recomandarea sa: „Pentru povățuirea cea duhovnicească trebuie să cercetezi un singur părinte. Are mare însemnătate ceea ce-ți grăiesc acum, căci fericiți sunt cei ce cunosc aceasta. Se întâmplă ca cineva să vină la Optina și să ceară sfatul unuia, apoi al altuia, până ajunge la trei ori patru. Fiecare îl povățuiește în felul său, așa încât cel ce întreabă se tulbură. Nu știe ce să facă, pe al cărui sfat să-l urmeze. Ar fi trebuit să cerceteze un singur părinte, cel la care s-a dus pentru întâia dată, și să împlinească ceea ce-i va fi spus acela, socotind că aceasta este voia lui Dumnezeu” (Sf. Nikon Beliaev, Viu este Domnul și viu este sufletul tău..., p. 152). Cel care are un singur duhovnic și se spovedește doar la acesta ajunge mai ușor la o concluzie referitoare la stările sale de frământare interioară sau în privința deciziei care trebuie adoptată într-o situație sau alta. Preoții sunt diferiți în abordarea lor, chiar dacă slujesc aceluiași Dumnezeu. Unul este mai înclinat spre acțiune, altul spre contem­plație; unul se dedică mai cu râvnă citirii, altul are o bogată experiență de viață. Și, desigur, în privința unei probleme comune, preoții pot avea păreri diferite. Însă pentru cel care a venit să asculte cuvântul lui Dumnezeu, nu să judece, cuvântul duhovnicului este cel mai important și singurul care merită urmat. Duhovnicul poate greși, poate da un sfat nelalocul lui, dar cel care ascultă nu se va vătăma sufletește niciodată. În schimb, este foarte vătămător duhovnicește să te duci și să te sfătuiești cu mulți preoți, nemai­înțelegând apoi nimic în privința a ceea ce ești dator să faci, tocmai pentru că ai primit, poate, recomandări contradictorii.

Ascultarea de duhovnic - pavăză împotriva patimilor

Pentru cel care ascultă de duhovnicul său și ia în seamă cu acrivie ceea ce i se spune, războiul duhovnicesc al celui rău nu are mare putere asupra sa. Va simți întotdeauna pace și liniște, își va desfășura activitatea fără mari obstacole și va avea reperele vieții spirituale bine stabilite. Va fi iertător cu cei din jur, prevăzător pentru a nu ajunge să-i supere și va evita să-i judece. Starețul Varsanufie îl povățuia pe ucenicul său Nikon spunându-i următoarele: „Toți călugării îndeobște - și frații noștri totodată - sunt și ei oameni și este firesc să fie supuși patimilor și neputințelor. Unul este mândru, altul rău, al treilea desfrânat și așa mai departe. Toți acești oameni au venit aici ca la un spital, fiecare cu boala lui, pentru a se tămădui – și se tămăduiesc cu ajutorul lui Dumnezeu. Îți grăiesc aceasta pentru că vei începe a băga de seamă păcatele fraților, dar trebuie să te străduiești să nu-i judeci: aceasta este datoria noastră. Toți oamenii sunt neputincioși, căci cu toții avem patimi, însă noi suntem datori să-i iertăm” (Sf. Nikon Beliaev, Viu este Domnul și viu este sufletul tău..., p. 25). Cel care urmează cuvântul lui Dumnezeu venit prin duhovnicul său nu se va judeca aspru decât pe sine, lăsând deoparte păcatele celorlalți. De aceea, va avea parte întotdeauna de harul și mila lui Dumnezeu, fără a trăi vreodată înfăți­șarea cumplită a mâniei Lui. Și, de asemenea, îi va iubi pe oameni chiar dacă aceștia îi vor face rău. „Vorbindu-mi despre necazurile pe care le-a îndurat pe vremea când era frate începător, părintele le tâlcuia astfel: «Socotesc că am fost vrednic de toate acestea. Înseamnă că îmi erau de trebuință pentru a mă curăța de trufie și de alte patimi». Părintele a răbdat toate necazurile fără a spune nimănui nimic și fără a se plânge, ci străduindu-se să nu poarte ură împotriva celor care îl năpăstuiau. Nu este îndeajuns a răbda necazurile, ci trebuie să ne silim să nu ne mâhnim pe cei care ni le pricinuiesc” (Sf. Nikon Beliaev, Viu este Domnul și viu este sufletul tău..., p. 214). Ar fi putut oare Cuviosul Varsanufie de la Optina să dobândească atâtea virtuți fără a face ascultare de un singur povățuitor?