Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Sfântul Ioan Botezătorul, mărturisitor al Mielului şi al Judecătorului

Sfântul Ioan Botezătorul, mărturisitor al Mielului şi al Judecătorului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 29 August 2022

În tensiunea dintre „deja” şi „nu încă” (cf. Matei 2, 6), Sfântul Ioan Botezătorul este prorocul rânduit de Dumnezeu să anunţe şi, totodată, să vadă împlinirea făgăduinţelor celor de demult aşteptate. Cel pe care prorocul Isaia îl numeşte „Glasul celui ce strigă în pustie” (cf. Isaia 40, 3-5) se face personal martor al Întrupării Cuvântului, îndemnându-i pe toţi cu cuvintele „pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (cf. Matei 3, 3).

Mărturisirea Sfântului Ioan Botezătorul a fost una foarte directă. Mesajul predicii sale era aspru, având menirea „să mustre, să certe şi să îndemne la pocăinţă”. Rânduite sub aceeaşi rigoare profetică, distingem însă două ipostase diferite ale predicii sale. În primă instanţă, el vorbeşte despre „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29), recunoscându-L pe Hristos în lumina Duhului Sfânt. A doua oară, profeţindu-L tot pe Hristos, el vorbeşte despre „securea care stă la rădăcina pomilor” (cf. Matei 3, 10). În cele două paradoxuri ale mărturisirii sale, Botezătorul cuprinde marele ciclu existenţial al Bisericii, de la mântuirea subiectivă a Crucii la examenul final şi eshatologic al Judecăţii. Există astfel o petrecere a omului prin pocăinţă, prin Împărăţia Mielului, spre vremea Înfricoşătoarei Judecăţi.

„Mielul lui Dumnezeu”

Contextul în care Sfântul Ioan Botezătorul vorbeşte despre „Împărăţia Mielului” îl găsim în cea de-a patra Evanghelie, acolo unde iudeii, dorind să-i cunoască adevărata identitate, au trimis să-l întrebe „Cine eşti? Eşti Ilie?… Eşti tu Prorocul?” (cf. Ioan 1, 21). La toate acestea, răspunsul său a fost: „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Îndreptaţi calea Domnului, precum a zis Isaia prorocul” (v. 22). La acea vreme, Sfântul Ioan se găsea în Betabara, botezând şi propovăduind iudeilor la Iordan. Ca slujitor al Cuvântului şi mărturisitor al pocăinţei, Ioan avea menirea să-L facă cunoscut oamenilor pe Adevăratul Mesia. Pentru această misiune, el se pregătise îndelung, nevoindu-se duhovniceşte şi ridicându-se pe cele mai înalte trepte ale nevoinţei. Era cunoscut în toată Iudeea şi în împrejurimi, înviind cuvintele Prorocului David: „Făclie gătită îna­intea Unsului Meu” (Ps. 131, 17). A doua zi, după răspunsul dat fariserilor, Sfântul Ioan Botezătorul L-a văzut pe Iisus venind către dânsul şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (v. 29). Cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul sunt pline de Duh Sfânt, mărturisirea sa fiind întru totul duhovnicească, necunoscându-L trupeşte pe Mântuitorul. În felul acesta, el arată că nu este nici­decum „slujitor al voilor sale, ci slujitor al iconomiei dumnezeieşti şi al voii de sus, care i-a descoperit pe Mielul Care ridică păcatul lumii. Deci, ca să vadă în această revelaţie toată lumea, inclusiv iudeii, că Acesta este Mesia şi să primească cuvântul Lui, el a propovăduit la repejunile Iordanului. Astfel, mărturia Botezătorului era perfect adevărată, întrucât el nu putea şti din proprie experienţă că Cel purtat în pântecele Preacuratei Fecioare Maria e Fiul lui Dumnezeu, atunci când Maica Domnului a fost întâmpinată de mama sa, Elisabeta. Când era în pântecele mamei sale, el doar a simţit venind din Acela Care era în Preacurata Fecioară ceva divin care l-a făcut să salte de bucurie. Această cunoaştere Sfântul Ioan a primit-o prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt şi i s-a dat lui şi iudeilor ca temei pentru a învăţa că Domnul S-a născut din Fecioara Maria pentru mântuirea lumii” (IPS Irineu Popa, „Aşteptând pe Cel ce este şi Cel ce vine, Atotţiitorul”, Craiova, 2018).

„Iată securea stă la rădăcina pomilor”

Cea de-a doua perspectivă a predicii sale se regăseşte în cuvintele de mustrare pe care le rosteşte îna­intea unora dintre fariseii şi saducheii care veniseră la Iordan să fie botezaţi: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă, și să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 3, 7-10). Asprimea cuvintelor prorocului se rostogoleşte ca ecou şi în mustrarea pe care i-o face lui Irod pentru viaţă sa desfrânată. În fapt, atitudinea lui era una firească, dacă ţinem cont de faptul că lumea se cufundase tot mai mult în mocirla păcatului. Legătura dintre „Împărăţia Mielului” şi pedeapsa „securii” era privită totuşi de profet cu ochii trupului. În mod firesc, el se aştepta ca prin venirea lui Mesia în lume totul să ia o altă turnură. De aceea, la prima vedere, umbrit de Duhul Sfânt, Îl proslăveşte cu aceste minunate cuvinte.

„Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul?”

La puţin timp după această recunoaştere, Sfântul Ioan nu vede nici o schimbare în lumea pe care, cu atâta nădejde, o îndemnase să se îndrepteze prin pocăinţă şi astfel să se îndepărteze de pedeapsa securii. Prins fiind de Irod şi aruncat în temniţă, el a chemat la sine doi dintre ucenicii lui şi „i-a trimis către Domnul, zicând: Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul?” (Luca 7, 19). Este aproape paradoxal ca cel care Îl recunoscuse pe Hristos cu puterea Duhului Sfânt ca „Miel al lui Dumnezeu” să dea acum semne de îndoială şi să ceară prin solie astfel de lămurire. Din Evanghelie aflăm că după ce au ajuns ucenicii la Hristos şi i-au transmis întrebarea lui Ioan, „Tu eşti Cel ce va să vină sau să aşteptăm pe altul?... în acel ceas, El a vindecat pe mulţi de boli şi de răni şi de duhuri rele şi multor orbi le-a dăruit vederea. Şi răspunzând, le-a zis: Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi cele ce aţi auzit: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte. Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Luca 7, 19-23). Cu alte cuvinte, începuse deja să lucreze „Împărăţia Mielului”, transformarea omului fiind una lăuntrică. Fără îndoială că va veni şi pedeapsa Judecăţii, dar Domnul o amână, lăsând-o pe cât se va putea pentru sfârşitul veacurilor. În felul acesta, auzind din gura lui Hristos şi văzând că tot printr-Însul se împlineau cuvintele prorocului Isaia, Sfântul Ioan Botezătorul depăşeşte paradoxul predicii sale, căci, după cele spuse de Domnul, „Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan” (cf. Luca 7, 28).

Citeşte mai multe despre:   Sfantul Ioan Botezatorul